Acasă Politica Marilen Pirtea, mesaj cu câteva zile înainte de alegeri: „Sunt un optimist...

Marilen Pirtea, mesaj cu câteva zile înainte de alegeri: „Sunt un optimist pe care adversitățile l-au învățat că viața e fie o frumoasă aventură, fie nu e nimic”

DISTRIBUIȚI

Duminica aceasta, 6 decembrie, au loc alegerile parlamentare. Deputatul liberal Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, candidează pentru încă un mandat, iar acum, printr-un comunicat de presă, își prezintă ultimele impresii și sugestii înainte de scrutin. De această dată, ca și în altele, acesta face apel la acțiunea rapidă, curajul și istețimea electoratului de a alege schimbarea și de a nu se lăsa păcălit de diplome și promisiuni seci.

„Știm cu toții că succesul unei societăți sau al unei țări depinde în mod esențial de oameni. Există, din acest punct de vedere, epoci luminoase și epoci în care lumina performanței sociale pare să se fi stins. E bine, din acest motiv, să păstrăm o dreaptă cumpănă și să încercăm să vedem dincolo de eventualele  eșecuri ale prezentului. O vorbă a unui politician interbelic susținea că succesul nu e niciodată definitiv, dar nici căderea nu e totală. Prin urmare, ceea ce contează e curajul de a merge înainte. În ultimii 30 de ani, am asistat la degradarea calității clasei politice, a calității profesionale a celor care lucrează în administrație, a decăderii morale a societății. Una dintre explicații este nivelul execrabil al studiilor făcute de categoriile profesionale menționate mai devreme, în licee și universități ce s-au dovedit a fi simple furnizoare de diplome calpe”, începe mesajul rectorului.

Contextul, atât cel specific pandemiei, cât și cel mai general, consideră Pirtea, oferă oportunitatea unei schimbări profunde, care, însă, vine și cu riscuri. Tocmai de aceea, el face apel la alegători să nu fie conduși de lașitate, conformism sau incompetență. Ce ar trebui să aleagă românii, în opinia liberalului? Profesioniștii, nu nulitățile. Performerii, nu incompetenții.

„Ne aflăm la o răspântie istorică, pe care contextul dramatic al pandemiei a scos-o la suprafață cu o violență care ne-a luat pe toți prin surprindere. Nu mai e timp pentru savante sau mai puțin savante reflecții: trebuie să acționăm acum. Oportunitățile nu vin de la sine, ele nu se întâmplă pur și simplu – ci trebuie create. Este nevoie, mai mult ca oricând, de o schimbare radicală. Există, în țară sau în diaspora, mii și mii de oameni care pot produce saltul calitativ de care avem nevoie. Oameni onești, profesioniști desăvârșiți care așteaptă un semn că, iată, a venit vremea lor. Ei sunt cei care pot crea o viziune pentru viitorul țării noastre.

Societatea românească a ajuns pe buza prăpastiei promovând în mod iresponsabil mult prea multe măsuri populiste. Au fost neglijați, în mod prostesc sau cinic, tocmai performerii și premianții. Lașitatea, spaima de a nu „deranja”, conformismul și incompetența au condus la un fals și păgubos egalitarism. Concurența a ajuns să fie considerată un afront și performanța un viciu. Oare cum se simte un elev sau un student foarte bun când elevii și studenții din clasa sau grupa lui au absolut toți nota maximă? Aceasta este rețeta prin care au fost îndepărtați cei care puteau să schimbe în bine societatea noastră. Unii au rămas, totuși, în țară, dar foarte mulți și-au căutat și își caută împlinirea pe alte meleaguri.

Transformarea în profunzime a societății are nevoie de profesioniști, care să-și fixeze scopuri și obiective clare și transparente, asumate. Trebuie să-i aducem în prim-plan pe cei cărora nu le e teamă de proiectele îndrăznețe. Trebuie să-i înlăturăm pe incompetenți, pe conformiști, pe profitori, pe nulitățile cățărate în funcții de decizie. Suntem în ceasul al doisprezecelea. Pentru a ne salva, performanța trebuie să devină singurul criteriu acceptabil, ba chiar obligatoriu”, spune Pirtea.

Acesta consideră că, față de ultimii 30 de ani, românii pot acum să aleagă un nou tip de lideri, unii care nu mai sunt caracterizați de prefăcătorie și jocuri de imagine. În schimb, cei propuși de Pirtea sunt sinceri, integri, cu principii morale și etice ferme, care motivează și generează încredere. În final, liberalul, citându-l pe Winston Churchill se autocaracterizează drept optimist.

„După 30 de ani în care minciuna a fost «calitatea» de bază a decidenților, este momentul ca românii să aibă acces la sinceritatea unui nou tip de lideri. Nu e un lucru ușor, dar onestitatea dezvoltă caracterul și generează încredere. Prefăcătoria și jocurile de imagine favorizate de dezastrele care, din păcate, nu ne-au ocolit, trebuie înlocuite de o compasiune reală față de cei aflați în nevoie. Caracterul integru, aderarea fermă la principiile morale și etice generează întotdeauna încrederea comunității și va crea cadrul pentru o comunicare deschisă, care inspiră și motivează.

Am meditat adeseori la cuvintele lui Winston Churchill: «Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul vede oportunități în orice dificultate». Aceste fraze sunt extrem de potrivite vremurilor pe care le trăim. În ce mă privește, sunt un optimist pe care adversitățile l-au învățat că viața e fie o frumoasă aventură, fie nu e nimic. Mă simt puternic alături de cei competenți, de performeri, și cred cu tărie că a sosit momentul lor”, încheie Marilen Pirtea, actual vicepreședinte al Camerei Deputaților. 

Comentarii

comentarii