Acasă Politica Marilen Pirtea (PNL Timiș): ”Vor veni zile grele; decontarea populismului necontrolat pică...

Marilen Pirtea (PNL Timiș): ”Vor veni zile grele; decontarea populismului necontrolat pică pe seama românului de rând”

DISTRIBUIȚI

Deputatul liberal de Timiș Marilen Pirtea susține că, după numai un an de guvernare a social-democraților, inflația a crescut, puterea de cumpărare a românilor a scăzut, iar ROBOR-ul îi “sufocă”, avertizând totodată că “vor veni zile grele” și că “decontarea populismului necontrolat pică tot pe seama omului de rând”.

„La un an de guvernare PSD, avem un ROBOR care sufocă românii, puterea de cumpărare scade, iar viața este mai scumpă. Îmi este dificil să accept ideea că la nivelul guvernării există o atât de mare incompetență, însă cifrele nu mint”, afirmă deputatul Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget finanțe bănci a Camerei Deputaților, într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Parlamentarul susține că politicile economice social-democrate „dezastruoase” “au întors România pe dos”, întrucât „i-au mințit pe români că va curge lapte și miere, dar n-au făcut decât să scadă puterea de cumpărare a acestora”.

Potrivit lui Pirtea, care citează date ale Institutului Național de Statistică, rata inflației a crescut de la 0,1% în ianuarie, la 1,8% în septembrie, în timp ce carburanții s-au scumpit cu 2,19% într-o singură lună, septembrie, față de august.

„Numai în septembrie s-au înregistrat creșteri pe linie la toate produsele, cele alimentare urcând de la o lună la alta cu 0,54%, la fel și cele nealimentare. Un alt exemplu este creșterea prețului la servicii, cu 0,32% din august până în septembrie. Toate aceste scumpiri, cauzate de o guvernare defectuoasă, scot bani mulți din buzunarele românilor”, punctează deputatul PNL.

Marilen Pirtea exemplifică, arătând că prețurile au crescut, în intervalul menționat, astfel: la carnea de porc (cu 0,61%), la preparatele din carne (0,60%), untul (2,06%), ouăle (4,16%), legume și conserve (2,61%), la confecții (0,61%), încălțăminte (0,62%), iar la servicii cu 0,32%.

Deputatul PNL mai subliniază că indicatorul ROBOR, influențat negativ de politicile economice din ultima perioadă, a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii trei ani.

„Creșterea ratei dobânzii de referință scoate cu 140 de lei mai mult din buzunarul românilor care s-au împrumutat, de exemplu, cu suma maximă disponibilă prin programul Prima Casă. Este un șoc greu de dus de către cei mai mulți dintre românii cu credite. Aruncarea vinei pe Banca Națională este doar o încercare patetică de a ascunde adevărul, principalul motor de creștere a dobânzii fiind politicile fiscale și economice ale Guvernului”, comentează Pirtea.

Acesta susține că toate cifrele și simulările economice anunță perspective și mai sumbre, întrucât scumpirile se vor accentua pe final de an, iar facturile la gaz și curent „scapă de sub control”.

„Suntem în fața unui val de scumpiri care îi va pune la mare încercare pe români. Le recomand să fie pe cât posibil de cumpătați în cheltuirea banilor de care dispun și să stea departe de noi împrumuturi bancare. Vor veni zile grele. Decontarea populismului necontrolat pică tot pe seama românului de rând, în niciun caz pe cei care ne împing spre marginea prăpastiei”, conchide Marilen Pirtea.

Comentarii

comentarii