Acasă Actualitate Marilen Pirtea: Rezultatele preliminare ale Bacalaureatului 2019, “apogeul nepromovabilităţii”

Marilen Pirtea: Rezultatele preliminare ale Bacalaureatului 2019, “apogeul nepromovabilităţii”

DISTRIBUIȚI

Deputatul PNL de Timiş, Marilen Pirtea, consideră că rezultatele preliminare ale sesiunii iulie a Bacului 2019 reprezintă apogeul nepromovarii din ultimii cinci ani. Aceasta, în condiţiile în care, ca evaluare globală, doar 31% din elevii unei generații școlare ajung să promoveze BAC-ul.

“Procentul celor promovați la Bacalaureat, dat publicității astăzi, înainte de contestații, este de doar 63,78%. Numai 86.794 de elevi au reușit să promoveze Bacalaureatul 2019, acestea sunt datele oficiale publicate de Ministerul Educației Naționale.

Prin forța datelor, suntem nevoiți să subliniem că acesta este cel mai slab procent din ultimii 5 ani. Din cei 136.087 de candidaţi, din care 116.316 candidați au provenit din promoția curentă, iar 19.771 de candidați au provenit din promoțiile anterioare, dor 86.794 au luat peste media 6.

Dincolo de faptul că ponderea elevilor care ajung la finalul ciclurilor educaționale preuniversitare este, în România, de doar aproximativ jumătate dintr-o generație școlară, iată că și ratele de reușită la BAC devin tot mai mici, coborând procentul elevilor cu examenul de BAC promovat la doar 31% din totalul elevilor care formează o generație de elevi la intrarea în ciclul primar de învățământ”, spune Marilen Pirtea.

Diferența dintre numărul copiilor care au intrat în ciclul învățământului primar în 2006 și numărul celor care s-au înscris la examenul de Bacalaureat în 2019 este îngrijorătoare în sine, pentru că aproape jumătate din cohorta acestei generații nu a mai ajuns la proba BAC-ului 2019. Din 230 de mii de copii ai acestei generații, doar 116 mii s-au înscris la BAC.

Reculul întregului parcurs preuniversitar al elevilor din România, alături și de rezultatele obținute de cei care au intrat în proba Bacalaureatului, vin să confirme concluziile din ultimii ani, cu un record negativ absolut al celei mai mici ponderi de elevi care au luat BAC-ul, din ultimii 5 ani.

Marilen Pirtea mai spune că aceste rezultate conduc la o singură concluzie: șansele la o bună pregătire a celor care reprezintă viitorul României sunt tot mai reduse, pentru ca tinerii care se află în învățământul preuniversitar astăzi să ajungă și la o perspectivă de pregătire superioară, iar această realitate plasează învățământul românesc la marginea spațiului european al educației, acesta fiind etalonul față de care suntem datori să ne raportăm.

Comentarii

comentarii