Acasă Actualitate „Marinarii” de la Poliția Locală Timișoara învață tehnici de salvare de la...

„Marinarii” de la Poliția Locală Timișoara învață tehnici de salvare de la înec

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali care patrulează cu șalupa pe Bega învață în aceste zile cum să salveze oamenii de la înec și cum să ofere primul ajutor celor aflați în nevoie…

Opt polițiști locali care fac parte din Biroul de Patrulare Navală desfășoară, în această perioadă, o serie de cursuri intensive care cuprind tematici referitoare la tehnici de salvare de la înec, dar și cursuri de prim-ajutor, care presupun instruirea referitoare la intervenția imediată atât în apă, cât și pe uscat în cazul persoanelor care se îneacă, respectiv tehnici de verificare a semnelor vitale, cunoașterea poziției de siguranță a persoanelor cărora li se acordă primul ajutor, transportarea acestora pe mal etc.

Primul modul se desfășoară cu un profesor din cadrul Clubului Sportiv Școlar nr. 1, având loc la bazinul din zona Dacia, iar cel de-al doilea se desfășoară cu un cadru de specialitate de la Centrul Medical Regina Maria. Modulele sunt organizate în baza unor protocoale de colaborare și nu presupun costuri. Aceste cursuri, considerate extrem de utile, au fost organizate pentru ca polițiștii locali care patrulează cu ajutorul șalupei pe Canalul Bega, atunci când vremea o permite, să-și aprofundeze cunoștințele cu privire la modul în care trebuie să intervină în cazurile în care întâlnesc persoane în pericol.

Comentarii

comentarii