Acasă Actualitate Marius Craina: „Se face o încercare de manipulare, de intimidare asupra mea”

Marius Craina: „Se face o încercare de manipulare, de intimidare asupra mea”

DISTRIBUIȚI

Marius Craina, candidatul PRO România la Primăria Timișoara, acuză faptul că se încearcă punerea sa într-o lumină negativă prin prezența corpului de control la Spitalul Județean. Este vorba despre corpul de control al Ministerului Sănătății, trimis în urma sesizării făcute săptămâna trecută de Raul Pătrașcu, actualul director al Spitalului Județean, după ce s-a constatat că un computer tomograf ar fi funcționat fără autorizația CNCAN, din 2018, de la intrarea acestuia în posesia unității medicale.

„A fost trimit corpul de control la Spitalul Județean, de ce tocmai acum? Putea să vină oricând. Nu cred că este o întâmplare că acesta a venit exact după anunțarea candidaturii mele. Pentru unul care nu avea nicio șansă, nu cred că își permiteau să trimită un întreg corp de control, în contextul crizei politice actuale”, spune acesta.

În legătură cu autorizația computerului tomograf, fostul director al spitalului spune că, încă de la recepția acestuia, s-au făcut toate demersurile pentru ca acesta să fie „amplasat, autorizat și utilizat”. Craina a explicat: „Noi nu am avut nicio înștiințare, oficială sau neoficială, cum că acesta nu ar fi autorizat. În primăvara anului 2018, la câteva săptămâni sau luni de zile de la primirea acestuia, (…) nu apărea niciunde ca deficiență autorizația de funcționare”.

„Niciodată, fiind vorba de un aparat nou, primit de la minister, nu m-am gândit că putea să nu aibă autorizație. Este o încercare de intimidare, de manipulare și, prin mass-media, încearcă să creeze un aspect negativ asupra mea”, a concluzionat acesta.

Prezent și el la conferință, Adrian Pau a spus că Marius Craina este „elegant, cum ar trebui să fie un primar al Timișoarei”. Pe de altă parte, deputatul PRO România nu a ezitat să fie mai direct: „Dacă îl vota pe Virgil Păunescu rector al UMFT, nimeni nu mai trimitea niciun control. Haideți să fim oameni normali și să pierdem cu demnitate! Avem de-a face cu niște oameni care nu știu să piardă”.

Comentarii

comentarii