Acasă Sport Marius Croitoru a semnat pe doi ani cu ACS Poli: “Nu a...

Marius Croitoru a semnat pe doi ani cu ACS Poli: “Nu a fost greu să vin, ne-am înţeles din prima”

DISTRIBUIȚI

marius-croitoruMijlocaşul Marius Croitoru, care şi-a reziliat miercuri contractul cu FC Botoşani, a semnat un contract pe doi ani cu ACS Poli Timişoara, el declarând la prezentarea oficială că a venit la gruparea bănăţeană cu inima deschisă şi pentru a ajuta echipa să-şi îndeplinească obiectivul.

“N-a fost greu să vin la Poli, ne-am înţeles din prima! Vin cu inima deschisă, să fac treabă şi să ajut această echipă să-şi îndeplinească obiectivul. Important este ca toţi cei de aici să facem totul ca să facem lucrurile să meargă. Îmi doresc din tot sufletul să realizez cel puţin la fel de multe câte am reuşit cu fosta mea echipă. Din păcate, în ciuda jocurilor foarte bune, rezultatele nu a fost cele aşteptate. Poli a jucat un fotbal foarte frumos, dar ajungi să te întrebi ce e mai potrivit, să joci bine şi să pierzi sau sau să joci prost şi să câştigi?! Îmi doresc mult să joc într-o cupă europeană, dar, ca nou-promovată principalul nostru obiectiv este să rămânem în prima ligă, pe o poziţie meritorie. Un loc în prima jumătate a clasamentului este, cred eu, de atins!”, a spus Croitoru, informează acspoli.ro.
De-a lungul carierei, Croitoru a mai jucat la FCM Bacău, FC Vaslui, Steaua Bucureşti, Ceahlăul Piatra Neamţ, Politehnica Iaşi, Atyrau (Kazahstan), Astra Ploieşti şi FC Botoşani.

 

Comentarii

comentarii