Acasă Eveniment Marius Popovici participă la congresul Uniunii Creştin-Democrate din Germania

Marius Popovici participă la congresul Uniunii Creştin-Democrate din Germania

DISTRIBUIȚI

“Tema pe care doresc să o abordez cu prioritate este descentralizarea, în perspectiva regionalizării României”

La mijlocul lunii noiembrie, în Germania, la Karlsruhe, are loc congresul cu numărul 23 al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), unde va fi prezent ca delegat al PNŢCD Marius Popovici – vicepreşedinte pe relaţii internaţionale. Este a treia oară consecutiv când Marius Popovici e invitat la acest congres, precedentele adunări având loc la Dresda şi Stuttgart, în 2006 şi 2008. Atunci, Popovici s-a întâlnit cu cancelarul Germaniei, dar şi cu importante persoane politice creştin-democrate germane. “Între 14 şi 16 noiembrie, când va avea loc congresul, voi avea discuţii cu miniştri şi alte personalităţi din CDU-ul german. Tema pe care doresc să o abordez cu prioritate este descentralizarea, în perspectiva regionalizării României, probabil în 2013. Acest demers al României va însemna modificarea constituţiei, crearea unor noi structuri de consilii regionale, cu constituţii şi legi regionale, dar şi modificarea totală a Codului fiscal şi a Legii bugetelor locale, banii fiind redistribuiţi în cu totul alt mod decât în prezent, în cazul regiunilor. Apreciez că partenerii germani vor sprijini, în acest sens, România, cu toate cunoştinţele în domeniul descentralizării, pe care o practică cu mult succes, de zeci de ani”, spune Marius Popovici.
 

Comentarii

comentarii