Acasă Economic Marmot România a deschis primul magazin din România. la Timișoara

Marmot România a deschis primul magazin din România. la Timișoara

DISTRIBUIȚI

marmotSâmbătă, 14 noiembrie 2015 a fost inaugurat primul magazin Marmot din România. Evenimentul s-a desfăşurat în faţă magazinului, cei prezenţi putând să încerceechipamentele pentru munte, să îşi facă fotografii (prelucrate pe loc) şi să obţină autografe de la Horia Colibăşanu. Primul român care a ajuns pe vârfurile K2, Manaslu, Dhaulagiri şi Annapurna, aflate la peste 8.000 de metri altitudine, a fost prezent la eveniment şi a vorbit despre experienţa lui cu echipamentele Marmot la mare înălţime.
Brandul american de echipament outdoor Marmot a intrat pe piaţa din România printr-un parteneriat oficial de reprezentare cu Mountain Gear Distribution, prinacest prim magazin deschis ieri în zona centrală a Timişoarei, pe stradă Eugeniu de Savoya.
Jan Schapmann, responsabil dezvoltare pieţe emergente în cadrul Marmot Mountain Europe, a subliniat că bandul Marmot doreşte să se dezvolte în România pentru căţară noastră reprezintă un potenţial important, cu un număr de 20 milioane locuitori şi cu o evoluţie pozitivă semnificativă în ultimii ani. Totodată, Jan Schapmann a mulţumit partenerilor români, Alin Negru şi Mircea Sîrbu pentru eforturl depus în acest proiect ce s-a concertizat în doar câteva luni de zile. Vorbind despre valorile Marmot, reprezentantul german a subliniat că brandul respectă natura, încercând pe cât posibil să nu dăuneze mediului înconjurător lanivel de producţie şi retail. Astfel, magazinele Marmot folosesc becuri economice, lemnărie şi pungi de hârtie provenite din zonele în care exploatarea lemnului este sustenabilă.

Comentarii

comentarii