Acasă Actualitate Marșul pentru viață 2022, în Timișoara și Reșița

Marșul pentru viață 2022, în Timișoara și Reșița

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă 26 martie, cultele religioase din Timiș și din Caraș Severin, împreună cu organizațiile creștine pro-viață, au desfășurat tradiționalul Marș pentru viață 2022, în Timișoara și în Reșița.

Evenimentul a avut loc în mai multe orașe din România cu mesajul „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”.

A fost cea de-a 12-a ediție și reprezintă punctul culminant al Lunii pentru viață.

În Timișoara, marșul a început, la ora 11.30, din fața Bisericii greco-catolice „Regina Păcii” din Timișoara, din Parcul Carmen Sylva.

În  Reșița a fost cea de-a șaptea ediție de desfășurare, în Banatul de Munte. Marșul pentru viață din acest an a reunit un număr de aproximativ 300 de persoane, copii, tineri, părinți și bunici din Reșița și din alte zone ale județului Caraș-Severin, care au venit să susțină și să își manifeste, împreună, valorile pentru viață, dar și sprijinul pe care îl pun la dispoziție oamenilor aflați în diverse categorii vulnerabile și care au nevoie de ajutor, sprijin și prezență – mame însărcinate, singure și confuze, copii abandonați și neînțeleși, dar și bătrâni bolnavi și uitați de lume. Pentru toți aceștia, oamenii reuniți la Reșița au mărșăluit în această zi.

“După o vreme în care restricțiile nu ne-au mai lăsat să mărturisim așa cum trebuie faptul că suntem uniți pentru viață, că susținem normalul și firescul, anul acesta am reușit, parcă mai frumos ca niciodată, să facem acest lucru. Multă dragoste și multă bucurie te cuprind atunci când mărturisești, cu toată suflarea, că susții viața”, a fost mesajul lui Anamaria Iovu, tânăr organizator din Reșița.

“Ne adresăm tuturor, fără a incrimina pe nimeni, ci făcând un apel la a înțelege criza de sarcină. Doar prin sprijinul celor din jur o femeie în criză de sarcină poate să își găsească liniștea necesară, să aibă o șansă egală cu femeile care nu trec printr-o criză de sarcină și, astfel, copilul ei să aibă o șansă la viață egală cu a altor copii nenăscuți.

Sprijinul în criza de sarcină este un pas înainte spre o societate cu adevărat echitabilă”, a fost mesajul participanților la Marșul pentru viață 2022.

Tema Marșului pentru viață din acest an este o invitație la a fi sinceri cu noi înșine și la a ne întreba: Cât ne pasă de femeile în criză de sarcină și cât le ajutăm concret, într-o societate în care egalitatea și echitatea sunt idealuri publice?

 

Comentarii

comentarii