Acasă Actualitate Marșul petru viață, la Timișoara, în Luna pentru viață

Marșul petru viață, la Timișoara, în Luna pentru viață

DISTRIBUIȚI

Perioada 1-31 martie este considerată luna pentru viață, reprezentând un  concept consacrat de susținătorii pro viață, pentru a atrage atenția asupra importanței salvării, protejării și îmbunătățirii vieții din prima secundă a concepției. 

În această lună, în Timișoara și în numeroase localități din țara și din Republica Moldova  vor fi organizate multiple activități dedicate conștientizării și implicării participanților și a societății în construirea unui viitor pro-viață.

În acest context, Arhiepiscopia Timișoarei a organizat o întâlnire, în mediul on-line, coordonată de părintele consilier Nichifor Tănase, cu scopul de a se stabili calendarul activităților pro viață ce vor fi desfășurate în luna pentru viață.

 Nu în ultimul rând, evenimentul a avut ca scop cunoaşterea reciprocă a activităţilor, stabilirea unei viziuni comune pro-viaţă şi a unor planuri strategice misionare la nivelul eparhiei, împărtăşirea de bune practici şi îmbunătăţirea instrumentelor eficiente în diminuarea fenomenului avortului.

Întâlnirea s-a bucurat de prezența Alexandrei Nadane, președintele Asociației „România pentru Viață”, precum și a doamnei Teodora Paul, președinta asociației „Studenți pentru Viață” București, care au venit în sprijinul organizatorilor locali ai activităților de conștientizare proviață și ai Marșului pentru viață, cu multiple informații legate atât de  promovarea dreptului la viață al copiilor nenăscuți, cât şi de sprijinire a familiei creştine.

De asemenea, au fost prezenți clerici, profesori de religie, reprezentanți ai diverselor asociații creștine care au prezentat, succint, agenda activităților misionare pro-viaţă. 

Toți și-au exprimat bucuria de a se implica activ în societate, printr-o serie de activități și programe care au rolul de a neutraliza flagelul avortului și de a dezvolta spiritul cetățenesc de protecție și respect asupra mamelor aflate în criză de sarcină.

Agenda activităților din luna pentru viață va culmina cu ziua de 30 martie, când va avea loc Marșul pentru viață, o acțiune al cărei scop este creșterea gradului de conștientizare a societății cu privire la umanitatea deplină a copiilor nenăscuți și la necesitatea de a sprijini femeile care se confruntă cu greutăți în perioada sarcinii.

Comentarii

comentarii