Acasă Actualitate Marți, din nou, doar câteva zeci de noi cazuri de COVID-19 în...

Marți, din nou, doar câteva zeci de noi cazuri de COVID-19 în Timiș

DISTRIBUIȚI

Marți, 7 decembrie, Grupul de Comunicare Strategică raportează 1.421 de noi cazuri de COVID-19 depistate în România în ultimele 24 de ore. Cu o zi în urmă, tot GCS raporta 803 cazuri, însă și numărul testelor era pe măsură – puțin peste 17.000 de teste, spre deosebire de cele peste 51.500 făcute în ultimele 24 de ore. Și numărul deceselor a crescut: de duminică până luni au fost 54; de luni până marți – 107.

La nivelul județului Timiș, această tendință nu este atât de evidentă: luni au fost raportate 50 de cazuri, marți – 51. Asta deși numărul testelor efectuate este de aproape cinci ori mai mare: 637 – luni, 2.915 – marți. A apărut, în schimb, un nou focar la Penitenciarul Timișoara, unde sunt cinci deținuți infectați. Activ rămâne și cel de la Spitalul județean, cu trei cazuri. Pe de altă parte, au fost închise cele de la Școala Gimnazială nr. 30 (nouă cazuri) și fabrica de obiecte de cauciuc din Timișoara (14 cazuri).

Dintre cele 51 de noi cazuri, 28 sunt din Timișoara, în timp ce alte 18 orașe și comune raportează câte unul sau două. În ceea ce privește ratele de infectare, de luni până marți, la Timișoara aceasta a rămas constantă, la 2,28 cazuri la mia de locuitori. La nivel de județ, observăm o ușoară scădere, la 1,82 la 1,80.

Comentarii

comentarii