Acasă Actualitate Marşul Factorilor Poştali, în Staţiunea Moneasa

Marşul Factorilor Poştali, în Staţiunea Moneasa

1163
DISTRIBUIȚI

Staţiunea Moneasa din judetul Arad va găzdui, vineri, 28 mai, faza regională a competiţiei profesional-sportive Marşul Factorilor Poştali, organizată de către Direcţia Regională de Poştă Timişoara. La eveniment vor participa angajaţi ai Poştei Române din Regiunea Vest -judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.
La linia de start a competiţiei se vor alinia 24 de poştaşi, dintre care 12 femei. Ele  vor mărşălui pe distanţa de 3.000 metri, iar cei 12 bărbaţi vor avea de parcurs un traseu de 7.000 de metri. Câştigătorii primelor trei locuri vor participa la etapa naţională a competiţiei, care va avea loc, pe 12 iunie, în staţiunea Băile Felix, judeţul Bihor. Pentru cei mai buni, calificaţi la etapa naţională, provocarea merge mai departe. În fiecare toamnă are loc Balcaniada Factorilor Poştali, iar primii cinci poştaşi şi primele trei poştăriţe vor reprezenta Poşta Română la intrecerea balcanică. “În decursul anilor, poştaşii români şi-au construit o reputaţie serioasă la Balcaniadă, reuşind să câştige zeci de medalii de aur, argint şi bronz”, a precizat Nelu Balaş, directorul DRP Timişoara.

Comentarii

comentarii