Acasă Sport Meciul cu Urziceni – hotărâtor pentru partida cu Oţelul

Meciul cu Urziceni – hotărâtor pentru partida cu Oţelul

DISTRIBUIȚI

Politehnica Timişoara va juca una dintre ultimele şanse pentru titlul de campioană, astăzi, cu începere de la ora 18.00, împotriva echipei aflate pe loc retrogradabil, Unirea Urziceni. Fosta campioană a României este complet diferită faţă de echipa care juca în Liga Campionilor, anul trecut, fapt pentru care timişorenii nu ar treubui să aibă probleme în a-şi adjudeca toate cele trei puncte. Din păcate, istoria recentă a alb-violeţilor, legată de partidele contra unor echipe mai slab cotate, este una deloc liniştitoare, bănăţenii făcând mulţi paşi greşiţi în partidele de pe teren propriu. Victoria în partida contra celor din Urziceni este obligatorie, tehnicianul alb-violeţilor, Duşan Uhrin Jr., declarând că meciul trebuie tratat cu mare grijă, deoarece sunt mulţi jucători în lotul bănăţenilor care riscă să absenteze în confruntarea directă cu Oţelul Galaţi. Dacă, până acum, marea problemă a antrenorului bănăţenilor era legată de alcătuirea unei echipe bazate pe forma în care se aflau jucătorii timişoreni, pentru partida cu Urziceni, Uhrin va trebui să ţină cont şi de cei care au acumulat prea multe cartonaşe galbene şi care, în cazul unei atenţionări în meciul de astăzi, riscă să absenteze în meciul din etapa viitoare. Tehnicianul ceh a făcut apel şi la publicul timişorean, care, speră el, va veni la stadion, să-i împingă de la spate pe alb-violeţi către o victorie ce o poate ţine pe Politehnica în lupta pentru primul titlu din istorie. Referitor la forma adversarei Poltehnicii de astăzi, managerul sportiv Daniel Stanciu a spus că Urziceniul are ambiţia să demonstreze că încă mai are ceva de spus în Liga I, chiar dacă locul ocupat în campionat de ialomiţeni îi face să plece cu şansa a doua în confruntarea de astăzi. Meciul dintre Politehnica Timişoara şi Unirea Urziceni, din cadrul etapei cu numărul XXXII a Ligii I, va avea loc astăzi, pe Stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara, cu începrere de la ora 18.00 şi va transmis de DigiSport.
 

Comentarii

comentarii