Acasă Actualitate Meciul prieteniei, la Clubul Helios Sport Timişoara

Meciul prieteniei, la Clubul Helios Sport Timişoara

DISTRIBUIȚI

30 de persoane cu dizabilităţi intelectuale din cadrul Fundaţiei “Pentru Voi” Timişoara şi voluntari implicaţi în programul de mentorat „Un Prieten pentru Tine” au participat, pentru al doilea an, la sfârşitul săptămânii trecute, la un meci de fotbal dedicat voluntariatului. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul lui Valentin Bota, care a pus la dispozitie în mod gratuit unul dintre terenurile de fotbal ale Clubului Helios Sport. Echipele de fotbal au fost alcătuite din persoane cu şi fără dizabilităţi, fete şi băieţi, sportivi cu vârste cuprinse între 20 şi 50 ani – toţi au bătut mingea pe terenul prieteniei şi au marcat goluri pentru diversitate. Fundaţia „Pentru Voi” continuă, în luna mai, cu o campanie de recrutare de voluntari pentru programul Un prieten pentru Tine. Acesta oferă posibilitatea persoanelor interesate să-şi petreacă puţin din timpul lor liber alături de o persoană cu dizabilităţi intelectuale, mergând la o plimbare, la un suc, la un film etc. Parteneri media: Radio Timisoara, TeleUniversitatea TV, ZIUA de Ves

 

Comentarii

comentarii