Acasă Actualitate Medic în Timișoara, mesaj amar de Ziua Mondială a Sănătății

Medic în Timișoara, mesaj amar de Ziua Mondială a Sănătății

DISTRIBUIȚI

Medicul ATI Amin Zahra de la Spitalul Județean din Timișoara a transmis un mesaj amar de Ziua Mondială a Sănătății prin care a prezentat umilințele sistemului medical din România. Medicul consideră că lipsa și umilința sunt cele două cuvinte care descriu acest sistem medical.

„Astăzi, este ziua mondială a sănătății! Ar fi fost frumos dacă am fi sărbătorit aceasta zi, prin inaugurarea unui spital nou.

Spitalele din România “plâng” și odată cu ele plâng pacienții, aparținătorii, dar și cadrele medicale.

Lipsa și umilința sunt cele două cuvinte care descriu acest sistem medical.

Iar umilința, începe încă de la poarta spitalului unde dacă ai “noroc” te ia un domn cu “școala vieții” și îți prezintă lista cu ce e voie și cu ce nu, dar dacă plătești taxa, te lasă sa intri chiar și în sala de operație.

Dacă ai reușit să treci de poartă dai de următorul hop! Aceiași atitudine, ai sa o vezi și la registratura, dar și în orice birou, unde personalul a ajuns acolo, prin “competentă“.

Și credeți că e gata? … O nu, o să vedeți umilința pe holuri, unde stau pacienții pe tărgi cu zilele, dar o să o vedeți și prin mâncarea primită zi de zi!

Vă puteți imagina ce simte un om care a plătit zeci de ani pentru acest sistem, iar acum, nici măcar un pat nu primește!?!

Oare cum se simte, când știe că farmacia privată din spital are mai multe vitamine și paracetamol, decât farmacia spitalului sau poate acest om este nevoit să vină cu medicamentele de acasă după o viață de cotizat la stat!

Și știți cum începe “schimbarea” ?!

În fiecare an sau mandat nou, politicenii încep o promisiune care începe cu cuvântul “VOM”…Probabil vine de la senzația de VOMă a românilor, atunci când vine vorba de sistemul medical din România și de promisiunile “aleșilor”.

La mulți ani sistemul medical din România!”, a transmis medicul Amin Zahra.

Comentarii

comentarii