Cea de-a XXVIII-a ediție a Conferinței Naționale a Societății Române de Ultrasonografie în Medicină și Biologie (SRUMB) s-a desfășurat, în premieră, la Iași, în perioada 24–26 aprilie 2025.
Evenimentul a continuat tradiția științifică de înaltă ținută a edițiilor precedente. Prima zi, 24 aprilie, a fost dedicată cursurilor pre-congres, în timp ce în zilele de 25 și 26 aprilie au avut loc mese rotunde, conferințe, workshopuri, simpozioane și sesiuni practice hands-on.
La conferință au participat personalități de renume din ultrasonografia românească, europeană și mondială, evenimentul desfășurându-se sub egida principalelor societăți de profil. Tematicile abordate au fost variate, de la prezentarea cazurilor clinice până la cele mai recente progrese tehnologice, toate concentrate pe aplicabilitatea în practica medicală și îmbunătățirea calității actului medical.

În cadrul conferinței a fost decernat Premiul „Profesor Dr. Gheorghe Badea” pentru cea mai importantă realizare din domeniul ultrasonografiei în 2024. Distincția a fost acordată colectivului format din Ioan Sporea, Roxana Șirli, Alina Popescu și Dana Stoian, pentru volumul „Tratat de elastografie”, publicat la Editura Mirton din Timișoara.