Acasă Sănătate Medicii şi asistenţii din Timiş strâng semnături pentru greva generală

Medicii şi asistenţii din Timiş strâng semnături pentru greva generală

DISTRIBUIȚI

spital pozaLe-au ajuns cuţitul la os! Angajaţii din cadrul sistemului de sănătate din Timiş vor începe să strângă semnături, de luni, 19 septembrie, pentru ca în 31 octombrie, să declanşeze greva generală.

Programul acţiunilor de protest este următorul: începând cu 20 septembrie, în fiecare zi de marţi, vom picheta câte o instituţie a statului în cadrul acţiunii numite “Marţea Sanitas”; în data de 12 octombrie, se va desfăşura greva de tip japonez cu purtarea de banderole; în data de 19 octombrie, va avea loc greva de avertisment cu încetarea activităţii timp de 2 ore, în intervalul orar 8.oo – 10.oo, iar în data de 31 octombrie se va declanşa greva generală. Acţiunile vor avea loc la nivel naţional.
 
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de inechităţile create de OUG 20 și 43/2016. Solicitările susținute de Federaţia Sanitas vis-a-vis de acestea sunt: introducerea tuturor categoriilor de salariați omise – personalul TESA, salariaţii din DSP-uri, cei din medicina şcolară şi creşe, angajaţii din asistenţa socială, corectarea grilelor de salarizare, aducerea sporurilor la nivelul anului 2016, a explicat preşedintele Leonard Bărăscu.

Comentarii

comentarii