Acasă Actualitate Medicul Marian Gaşpar, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli...

Medicul Marian Gaşpar, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, reţinut pentru luare de mită în formă continuată

DISTRIBUIȚI

prof. dr. marian gaspar robot

Medicul Marian Gaşpar, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, a fost reţinut pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată. El ar fi primit sume între 100 şi 2.000 de euro de la şase pacienţi şi rude ale acestora pentru a-şi desfăşura atribuţiile de serviciu. 

După mai multe ore de audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, medicul Marian Gaşpar, şeful Secţiei Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara, care a fost prins în flagrant, luni, în timp ce primea mită de la un pacient, a fost reţinut. Doctorul a fost audiat în prezenţa a doi avocaţi din Craiova pe care acesta i-a chemat să îl asiste, scrie news.ro.

În cursul zilei de marţi, medicul Marian Gaşpar urmează să fie prezentat magistraţilor de la Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă.

”În data de 26.09.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale). În fapt, s-a reţinut că în perioada 19.09. – 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu. Procurorii au dispus, prin ordonanţă, reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş”, se arată într-un comunicat de presă, de luni seară al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Pe parcursul efectuării actelor de urmărire penală, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au beneficiat de sprijinul ofiţerilor din cadrul D.G.A. – Structura Centrală, S.J.A. Arad, S.J.A. Timiş şi a serviciilor de specialitate din cadrul D.G.A.

Ofiţerii DGA au făcut, luni, percheziţii la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, fiind vizat şeful Sectiei de Chirurgie Cardiovasculară, Marian Gaşpar. Acesta ar fi fost prins în timp ce primea 1.000 de euro de la un pacient.

Comentarii

comentarii