Acasă Actualitate Medicul și cercetătorul Octavian Jurma, semnal de alarmă: „Valul patru a venit...

Medicul și cercetătorul Octavian Jurma, semnal de alarmă: „Valul patru a venit mult mai devreme decât ne aşteptam”

DISTRIBUIȚI

Medicul și cercetătorul timișorean Octavian Jurma îi avertizează pe români că valul patru al pandemiei de coronavirusul a venit mult mai devreme decât se aşteptau specialiştii în sănătate publică. Acesta se aşteaptă că în perioada următoare numărul infectărilor să se dubleze.

Octavian Jurma susţine că valul 4 al pandemiei a debutat în țara noastră în această săptămână, mult mai devreme decât se aştepta. Medicul avertizează că acest lucru presupune că în toamnă, atunci când se vor redeschide şcolile, vom avea  2.000 și 3.000 de cazuri de infectări pe zi.

„Tulpina Delta este oficial dominată și în România, cu o pondere de peste 60% (26) din cele 44 de cazuri noi secvențiate în ultima săptămână. Doar 40% (17) din cazurile secvențiate săptămâna trecută mai sunt cu tulpina britanică (Alpha). Azi a fost publicat raportul INSP-CNSCBT pentru săptămâna S29 (perioada 19-25 iulie). Numărul de cazuri confirmate cu varianta Delta (B1.617.2 sau indiană) a ajuns săptămâna trecută la 127. Cu o pondere de peste 50%, am intrat oficial sub dominația Delta și în România încă din această săptămână.

Am anunțat săptămâna trecută că acest lucru se va petrece în 1-3 săptămâni, însă sincer să fiu speram să se întâmple mai degrabă la mijlocul lunii august decât în această lună. Tulpina Delta (indiană) a fost confirmată oficial în România în luna aprilie 2021 și ajuns la fel ca tulpina britanica Alpha dominantă în 3 luni. Dobândirea dominanței variantei Delta înainte de termenul la care ne așteptam este în contrast dureros cu eșecul campaniei de vaccinare care ne așteptam să fie la un nivel similar cu procentul tulpinii Delta în acest moment. În general, odată cu dobandirea dominanței are loc și debutul unui nou val de infectări cu tulpina dominantă și de aceea putem considera că valul Delta-4 a debutat în România în această săptămână.”

Potrivit medicului, la tineri tulpina Delta evoluează cu dureri de cap,  dureri de gât, rinoree (curge nasul) și febră. Simptomele clasice persistă, dar pierderea mirosului și a gustului nu mai este așa comună.

„12% (15 din 127 de cazuri confirmate) au fost vaccinate, 13 complet vaccinate si 2 incomplet, în medie cu 88 de zile în urmă (între 11 si 165 zile), dar toate decesele sunt din rândul celor nevaccinați. E clar așadar că cel puțin 10% dintre cei imunizați prin vaccinare se pot infecta în continuare și este probabil ca procentul din rândul celor imunizați prin infectare să fie chiar mai mare.”, a mai precizat medicul pe Facebook.

Octavian Jurma consideră că este prea devreme să ne pronunțăm în legătură cu dinamica finală a valului Delta și a infectărilor, însă se așteaptă ca pragul de 1.000 de cazuri pe zi să fie depășit în luna august, iar dacă se va menține sub 500, va fi o veste foarte bună.

„Dacă rezistența opusă de imunizarea prin vaccinare și infectare va reduce răspândirea variantei Delta la nivelul tulpinii Alpha (cum s-a întâmplat în Marea Britanie), vom vedea o dublare a numărului zilnic mediu de cazuri la aproximativ două săptămâni, ceea ce înseamnă că deschiderea școlilor va avea loc la o medie între 2.000 și 3.000 de cazuri pe zi.”

Medicul recomandă autorităţilor să se pregătească deoarece valul 4 ne va lovi cel puțin la fel de rău ca valul 3.

„La nivel individual, ce poți face este în primul rând să te vaccinezi. Vaccinarea este în continuare cea mai eficientă metodă de protecție și prevenție împotriva tuturor variantelor, inclusiv tulpina indiană (Delta). Toate vaccinurile asigură un grad înalt de protecție individuală, chiar dacă eficiența lor în combaterea răspândirii bolii variază. Este important să reținem că imunitatea optimală se instalează la 30 de zile după vaccinare, deci nu putem aștepta pâna vine ploaia ca să începem să construim acoperișul.

În al doilea rând, este momentul să revenim și la măsurile de protecție personală non-farmaceutică deja clasice (mască în proximitatea altora, distanțare, igienă). Nu cred că se vor face excepții pentru cei vaccinați si relaxările și restricțiile vor fi în continuare generale, ai deci grijă la comportamentul în spațiile inchise. Veste bună este că vom putea să continuăm să socializăm relativ liber cu persoanele și familiile vaccinate, deci presiunea psihologică și anxietatea va fi mult mai scazute printre cei vaccinați.”, a mai subliniat medicul.

Comentarii

comentarii