Acasă Actualitate Mesaje tulburătoare la căpătâiul tinerei profesoarei care a murit de coronavirus

Mesaje tulburătoare la căpătâiul tinerei profesoarei care a murit de coronavirus

DISTRIBUIȚI

Durere mare în familia profesoarei din Baia Mare, care a murit după ce s-a infectat cu COVID-19. Familia se pregătește de înmormântare, însă nu poate accepta nici până acum ce s-a întâmplat. ”Scriu cu ochii în lacrimi și încerc să realizez ce s-a putut întâmpla cu tine”, scrie fratele femeii.

Copleșit de durere, fratele profesoarei de 25 de ani nu înțelege nici acum cum s-a ajuns atât de repede la o tragedie, fără ca cineva să-i poată salva sora.

”Cine o să mă sune zilnic să vadă dacă sunt bine,cine? Nu trebuia să pleci așa repede,aveai o viață întreagă înainte, o viață frumoasă, ba chiar minunată… Nu trebuia să pleci așa repede surioara mea dragă”, scrie fratele acesteia.

Rudele Timeei regretă că nu a avut timp să își ia rămas bun, ori să îi spună ce însemna în viața lor.

”Te-ai dus atât de repede. Ai fost atât de tânără. Nu am apucat să îmi iau rămas bun de la tine draga mea surioară, cu toate că nu ți-am arătat cât de mult te iubesc, să știi că te-am iubit din tot sufletul meu și te voi iubi mereu, suflet blând. Acum scriu cu ochii în lacrimi și încerc să realizez ce s-a putut întâmpla cu tine. Draga mea surioară, îți doresc o călătorie ușoară către ceruri, draga mea surioară, și știu că ne vom reîntâlni”, mai scrie fratele acesteia.

Timea Daraban nu avea afectiuni preexistente. Tânăra de 25 de ani a ajuns la spital pe data de 15 august, iar la scurt timp starea ei de sanatate s-a agravat.

Rudele și prietenii tinerii au cautat zile întregi donatori de plasma pentru a o salva pe Timea. A fost în zadar. Tânăra profesoară s-a stins pe patul de spital, răpusă de coronavirus.

Comentarii

comentarii