Iubiti Frati si Surori în Cristos! În cadrul fiecarei Sf. Liturghii marturisim si ne rugam astfel: „Moartea Ta o vestim, Doamne, si Învierea Ta o marturisim, pana cand vei veni“.
As dori sa meditez la aceasta în trei puncte: Isus este cu noi; Îl sarbatorim în comunitate; Fiecare trebuie sa împlinim partea noastra.
Nu exista un mesaj mai mare decat acesta: Isus Cristos ne-a iubit pana la moarte, a acceptat moartea din dragoste pentru noi, a fost rastignit si a înviat în a treia zi. Aceasta este baza întregii vieti crestine: Isus traieste. Dragostea Lui pentru noi nu a murit. Mai mult, el a promis – si îsi îndeplineste promisiunea – ca va ramane cu noi în toate zilele, pana la sfarsitul lumii! Primul punct al reflectiei noastre este acesta: El este cu noi.
Acesta este un dar de la Dumnezeu. Ce lucru mic pare, cand promitem cuiva: voi fi cu tine – de exemplu la un examen sau în timpul unei interventii chirurgicale la spital – si totusi cat de mult înseamna! Cu toate ca este doar o mica promisiune umana, ea presupune totusi ca traiesc pentru tine, voi face totul pentru tine. Cat este de mare si de puternic acest dar, atunci cand Dumnezeu însusi promite acest lucru: sunt cu tine, sunt cu voi în fiecare zi pana la sfarsitul lumii! De fapt, acesta este mesajul plin de bucurie al Pastelui: Isus a înviat si este cu noi în toate împrejurarile. Si nu numai „credem“ acest lucru, ci este si experienta noastra de zi cu zi. Cine altcineva ar da speranta multora astazi, în timpul pandemiei, ca sa priveasca în viitor cu încredere? Si de la cine primesc puterea de a lucra pentru un viitor mai bun, în circumstante care par deseori disperate?! Prezenta vie, iubitoare si încurajatoare a lui Isus înseamna pentru multi crestini nu numai forta pentru a supravietui, ci si darul de a trai pentru altii.
Al doilea punct: Îl sarbatorim în comunitate.
Aceasta prezenta a lui Isus printre noi este cea la care privim în perioada pascala. Pe El Îl sarbatorim în fiecare duminica si în fiecare Sf. Liturghie. Prezenta Lui o experimentam în viata noastra de zi cu zi. Domnul a înviat, Domnul traieste, Domnul este cu noi. Fiecare Sf. Liturghie, în special Liturghia de duminica, este o sarbatoare a comunitatii crestine. Cei care au fost atinsi de prezenta lui Isus se aduna cu bucurie pentru a-L saluta pe Domnul cel Înviat, pe Isus Cel care traieste printre noi, pentru a-I multumi, pentru a se împartasi din viata Lui, din nou si din nou. Construiesc împreuna Trupul lui Cristos, Biserica, si mica sa celula, comunitatea parohiala, iar Cel Înviat îi întareste, din nou si din nou, astfel încat credinta si dragostea lor sa nu se clatine, pentru ca bucuria prezentei lui Isus sa ajunga la multi, chiar si la cei care nu au înca o legatura de iubire cu Biserica sau nu au experimentat înca mangaierea prezentei lui Dumnezeu.
Comunitatea lui Cristos care se aduna pentru Sf. Liturghie – si care traieste prin Sf. Liturghie – este de neînlocuit. Omul este creat pentru a trai în comunitate. De aceea obisnuieste sa sarbatoreasca – în comunitate. Tocmai de aceea nu este suficient ca Sf. Liturghie sa fie „vizionata” la televizor sau urmarita pe internet. Am auzit, am vazut, mi-am însusit mesajul sau – toate acestea pot fi bune astfel, pot ajuta foarte mult; dar nu merg cu adevarat înainte, daca eu nu am facut ceva pentru a fi un membru constructiv al comunitatii lui Cristos, ca mai apoi aceasta comunitate a lui Cristos sa se îndrepte cu adevarat catre oamenii suferinzi. Daca doar atat s-a întamplat ca Dumnezeu mi-a dat si eu doar am consumat ceea ce El mi-a dat, dar din partea mea nu a existat un pas catre El si catre comunitatea Lui, atunci raman pe dinafara. Deci, pentru ca harul sa functioneze în noi, nu putem privi comunitatea doar de la distanta. Trebuie sa conlucram cu ea si în ea. Chiar si bolnavii care, nu din vina lor nu pot merge la Sf. Liturghie, se pot implica, asa cum pot, îsi unesc suferinta lor cu suferinta lui Isus, oferind-o pe aceasta pentru membrii comunitatii si astfel chiar îsi fac partea lor.
Al treilea punct: Fiecare trebuie sa facem partea noastra.
Cristos a înviat, aceasta este marea realitate a crestinismului. Totodata sunt acolo aceste femei simple, care „dimineata devreme, cand era înca întuneric“, se scoala si se duc la mormant, citim în Evanghelie. Fac un pas concret. Ce înseamna acest pas în comparatie cu faptul ca Isus a înviat? Dar daca acest mic pas nu este facut, vietile lor ar ramane la fel de departe de Cel Înviat, precum sunt vietile atat de multora, si în acele timpuri. Apoi, femeile primesc vestea ca Isus nu este în mormant. Înca nu le este clar ce s-a întamplat. Ele fug la Petru si la Ioan, si le spun: Cristos probabil a înviat, fiindca nu este în mormant. De asemenea, nici Petru si Ioan nu raman acasa, pentru a „astepta ce se va întampla“, ci fug si ei la mormant. Asa se construieste comunitatea care îl primeste pe Isus cel Înviat. Conform celeilalte descrieri, atunci cand pornesc, femeile se întreaba, oare cine va rostogoli acea piatra mare de la mormant. Partea lor umana este sa porneasca, partea lui Dumnezeu este sa rostogoleasca piatra, ca apoi ele sa poata intra. Iar asa cumva se repeta aceasta si în vietile noastre. Daca avem asteptari doar din partea Bunului Dumnezeu si noi nu facem partea noastra, atunci s-ar putea întampla sa ramanem pe dinafara. Partea noastra poate fi foarte mica, dar am dat ceea ce am putut, si aceasta este suficient, fiindca Bunul Dumnezeu îsi pune partea Sa. Si în timpul pandemiei de coronavirus putem face atat de putin, dar sa facem ceea ce putem face. Bunul Dumnezeu îsi face si El partea. Ce lucru mic este, de exemplu, faptul ca ma duc sa ma spovedesc. „Pot disparea toate pacatele mele în cinci minute?“ Da, eu nu pot ispasi atat de multe pacate în cinci minute, dar îmi fac partea mea, atat este partea mea. Acest gest atat de mic, ca ma ridic, ma duc acolo, îmi marturisesc pacatele cu cainta, avand hotararea, ca voi îndrepta ceea ce este posibil, si cer harul lui Dumnezeu, pentru ca sa nu mai pacatuiesc, reprezinta o mica parte. Pe de alta parte, Dumnezeu face partea Lui imens de mare: dupa aceasta, din scaunul de spovada iese un om cu sufletul purificat. Ce mare har este acesta! Admiram faptele lui Dumnezeu, dar trebuie sa facem si noi partea noastra, pentru ca Dumnezeu doreste reciprocitate. De aceea a creat omul. Cele trei zile sfinte ale Pastelui vorbesc despre moartea si învierea lui Cristos. Daca traim bine faptul ca murim împreuna cu El pentru egoismul nostru, pentru modul de a ne gandi doar la noi însine si pentru pacatele care rezulta din acestea, atunci încet-încet, viata lui Cristos va deveni o realitate în noi, în viata noastra de zi cu zi, chiar în mijlocul pandemiei. Este de luat în considerare ceea ce scrie Franz Werfel în cartea sa despre profetul Ieremia: Regele se supara pe Ieremia si îl arunca în cisterna de gunoi, apoi se caieste si îl scoate de acolo. Cei din jur îl întreaba pe Ieremia daca nu a fost îngrozitor sa suporte duhoarea din cisterna, la care el raspunde: „Am fost mai întai înconjurat de Domnul si de mireasma Lui si abia apoi a venit murdaria“. Iubiti frati si surori, aceasta apropiere a Celui Înviat este forta noastra. Sa ducem apropierea Lui tuturor oamenilor! Cu aceste ganduri, le doresc tuturor dragilor mei frati si surori un Paste fericit si un timp pascal binecuvantat!
Timisoara, 2021. Pasti
