Acasă Actualitate Mesajul unui vecin timișorean pentru Fritz: ”Mi-e foame de viață, mi-e scârbă...

Mesajul unui vecin timișorean pentru Fritz: ”Mi-e foame de viață, mi-e scârbă de tine”

DISTRIBUIȚI

Un timișorean, om simplu, de la bloc, a postat, pe facebook, un mesaj special pentru primarul Dominic Fritz.

Spune special pentru că definește percepția unui timișorean obișnuit despre orașul său, nu imaginea construită de Fritz pentru campania electorală, un oraș al mafioților, interlopilor și clanurilor.

“Omenia a murit. Iar bunul simț e-n comă. Dominic Fritz, hai să îți fac o mărturisire! Prima și ultima. Sinceră până în măduvă. Tu ești un suflet fals, mic și negru. Răul gratuit. Nimic mai mult.

Înainte de a fi de pe Terra, sunt european. Înainte de a fi european, sunt român. Înainte de a fi român, sunt bănățean. Înainte de a fi bănățean, sunt timișorean. Înainte de a fi timișorean, sunt băiat simplu din cartier, din Calea Girocului. Înainte de a fi băiat de cartier, sunt locatar la bloc și vecin. Înainte de a fi vecin, sunt tată și soț. Înainte de a fi tată și soț, sunt fiu și frate.

Și înainte de toate astea, sunt om.

Tu ești un băiat școlit și umblat. Și acum ești și primarul unui oraș. De aproape 450 de mii de suflete.

Fiecare suflet viețuiește într-un corp. Care corp cere aer, apă și mâncare. Nevoile de bază.

Aici ai pierdut definitiv meciul cu omenia, când ai ignorat prima treaptă a piramidei lui Maslow: nevoile fiziologice, nevoile primare.

Dacă mă privezi de apa de la dozator, la 50 de bani litrul, mă duc și cumpăr cu trei lei de la supermarket.

Dacă nu mai am mezeluri, salam, cârnați și șuncă – proaspete și bune de la toneta Agil din colțul străzii Lidia, mă duc și îmi iau niște mizerii ambalate și refrigerate de la unul dintre cele trei Profi de cartier, aliniate unul lângă altul. Și am și un Mega Image foarte aproape. Same shit.

Doar că viața e, în general, grea. Iar noi, mulți, suntem săraci. Trăim într-o realitate crudă, de care tu ești complet rupt.

Dacă mă mai și stresezi cu lipsa de apă și căldură, cu măriri de taxe și impozite, cu amenzi, cu parcări lipsă dar pe bani, cu trafic blocat și șantiere prăfuite, îmi cobori pragul suportabilului până la insuportabil.

La astea, adaugă o porție mare de cinism, miserupism, birocrație și aroganță. Pe care le îndeși, abundent și agresiv, în viața mea. Și în viața orașului în care trăiesc.

Viață mi-a dat Dumnezeu, iar naștere mi-a dat mama. Tu nu mi-ai dat nimic. Ba dimpotrivă, îmi tai birocratic accesul la resurse pentru nevoile primare. Cu asta, ai pierdut. Tot.

Aici ai spart bariera minimului respect față de mine ca om. Aici îți pierzi și simpatie și susținere și voturi. Aici e punctul în care, instinctual, trebuie să te elimin din ecuația mea existențială. Cineva trebuie să cedeze și să părăsească scena. Ori tu, ori eu.

Dincolo de politică, Facebook, PR și alte meschinării ieftine, viața e simplă. Iar tu mi-o complici. Și orice ai face, bun sau rău, oricâți adulatori ai avea, ai rămas copilul ăla mic, mestecând frustrat coltucul de pâine râncedă, rezemat de colțul casei modeste, din satul ăla mic.

Nimic din CV-ul tău sau din vremelnica funcție de primar al Timișoarei ăsteia gri, nu te vor face mare, așa cum visezi.

Ești doar un caracter mic, un om rău, care pozează-n iubitor de Gospel. O muzică creștină dirijată de un bufon păgân. Ăsta ești tu.

Dominic, s-a făcut târziu.

Arogantul Ruben zice că visează să fie ambasador. Sper să îi iasă. Să plece departe, în Congo, Fiji sau Liberia și să te ia cu el. Doar că acolo să nu vă bateți joc de oameni, cum faceți aici, la Timișoara.

Pentru că pe acolo încă se mai practică canibalismul. Și băștinașii ăia, cu riscul unei indigestii crunte, au să vă mănânce de vii, dacă și pe ei veți face experimente. Cum faceți pe timișoreni, de câțiva ani încoace.

Mi-e foame de viață, mi-e scârbă de tine.

Ajunge!, vorba maestrului Ioan Holender. E timpul să părăsești, fără aplauze, scena”, este mesajul jurnalistului Mircea Opriș, scris în 2023.

Comentarii

comentarii