Acasă Actualitate Meseriaşii lugojeni şi-au omagiat înaintaşii

Meseriaşii lugojeni şi-au omagiat înaintaşii

DISTRIBUIȚI

La sediul Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj a fost dezvelită o placă memorială, cu numele a 46 de membri de vază ai corporaţiei din perioada 1921-2010, şi a fost sfinţit noul tablou, cu membrii de astăzi ai corporaţiei
Corporaţia Meseriaşilor din Lugoj continuă tradiţia fostelor bresle de meseriaşi din perioada interbelică. Şi anul acesta, membrii corporaţiei au participat, de Ruga Lugojeană, la înconjurarea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” cu vechiul steag al breslelor, iar după-amiaza au luat parte la deschiderea marii sărbători, care a fost fondată, în anul 1893, de către breslele meseriaşilor lugojeni. Marea sărbătoare a fost prefaţată, conform tradiţiei, de o întâlnire a membrilor corporaţiei cu oficialităţile oraşului, denumită de meseriaşii lugojeni „Ruga mică”. Cu prilejul acestei întâlniri, care a avut loc vineri seara, la sediul corporaţiei lugojene, a fost dezvelită o placă memorială, cu numele a 46 de membri de vază ai corporaţiei din perioada 1921-2010, şi a fost sfinţit noul tablou, cu membrii de astăzi ai corporaţiei. Placa memorială a fost dezvelită de către Vasile Belinţan, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor, împreună cu deputatul Sorin Stragea şi fostul primar Marius Martinescu, preşedintele PDL Lugoj, iar ceremonia religioasă a fost oficiată de preotul Adrian Avram. „Prin această placă memorială am dorit să-i omagiem pe înaintaşii noştri şi, totodată, să marcăm anul 1921, în care breslele de meseriaşi din Lugoj – cojocari, fierari, mozaicari, rotari, frânghieri, măcelari etc., s-au unit într-o singură asociaţie cu denumirea <Corporaţiunea Meseriaşilor din Lugoj>, din care făceau parte atât români, cât şi maghiari, germani sau evrei”, a spus Vasile Belinţan. Printre participanţii la acest „moment de suflet” al meseriaşilor lugojeni s-au aflat şi consilierii municipali Adrian Serendan şi Ioan Barboni, precum şi viceprimarul Ioan Ambruş.

Comentarii

comentarii