Acasă Cultura ,,Mi-aș dori ca povestea frumoasă a cenaclului «Pavel Dan» Timișoara să...

,,Mi-aș dori ca povestea frumoasă a cenaclului «Pavel Dan» Timișoara să meargă mai departe…!”

DISTRIBUIȚI

Interviu cu poetul Eugen Bunaru, coordonatorul cenaclului ,,Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenților  din Timișoara.

ZdV: Domnule Eugen Bunaru, ne aflăm la începutul noului an universitar. Ce rezultate de care sunteți mulțumit ați avut, în anul ”cultural” 2018-2019, cu tinerii de la cenaclul ,,Pavel Dan”al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara?

Eugen Bunaru: Cred că un răspuns imediat, axat strict pe intervalul de timp la care te referi, ar putea fi, inevitabil, unul, în mod nedrept, expeditiv, oarecum desprins, ,,rupt” dintr-un context mai larg și, implicit, mai lămuritor vizavi de momentul actual și de intervalul vizat în întrebare… Așa că mă simt obligat, pentru a ajunge la prezent, să punctez, totuși, (dilatând, inerent, acest prim răspuns), câteva momente ale unui parcurs de istorie literară a acestui cenaclu – fiindcă, da, este vorba, realmente, de o apartenență la  istoria literară  ‒  cenaclu, care, iată, în octombrie 2018, a marcat 60 de ani de la înființarea lui. Evenimentul a fost aniversat anticipat, în 2017, când instituția tutelară, Casa de Cultură a Studenților din Timișoara, a împlinit frumoasa vârstă sexagenară.

A fost un prilej de întâlnire, peste ani, a generațiilor paveldaniste…  O întâlnire de suflet ‒ așa aș numi-o ‒ care a adunat laolaltă nu puțini dintre ,,veteranii” paveldaniști, în mare parte aparținând generației 80, dar și membrii emblematici ai generațiilor ulterioare, să le numim tinere: 90, 2000 și post 2000. S-au depănat amintiri, au fost evocate momente din faza de ,,pionierat” a cenaclului, cele de la debutul anilor 60, dar și de mai apoi, de la finalul deceniului șapte, cu importanța lor deloc neglijabilă, deseori, însă, neglijată, cvasiomisă în astfel de recursuri  – festive, să le zicem ‒ la memoria culturală a instituției. S-a subliniat aportul unor tineri, din acei ani, devenind, în timp, nume de referință nu doar în literatura timișoreană-bănățeană: Sorin Titel, Cornel Ungureanu, Șerban Foarță, Dușan Petrovici, Andrei Ujică, Gheorghe Jurma, Ion Velican, Adriana Babeți, Traian Dorgoșan (+), Aurel Turcuș (+), Silviu Guga, Lucian Alexiu, și nu numai. Au fost, așadar, amintite, cu acest prilej aniversar, de către Cornel Ungureanu și Alexandru Ruja numele, cvasiuitate, ale  unor membri fondatori (Val Antim, Eugen Apoca ș.a.)  și rolul unor  îndrumători de atunci ai cenaclului precum regretatul critic Nicolae Ciobanu, tinerii universitari Ioan I. Popa (+), Vasile Tudor Crețu (+), d-na Rodica Bărbat, d-na Stela Mirel (+), Ioan Viorel Boldureanu, care au contribuit decisiv, în diverse etape, la evoluția cenaclului, la dobândirea unui statut de cenaclu profesionist și a unui prestigiu recunoscut pe plan național.

S-au rememorat, desigur cu un  anumit patos, absolut firesc, motivat, poate și cu un ușor aer nostalgic, momentele de vârf ale cenaclului, din anii 80, când acesta a dobândit un prestigiu și o reală notorietate la nivel național, alături de și în relație fertilă cu deja celebrele cenacluri studențești din București, Cluj, Iași: Cenaclul de luni, Echinox, Cenaclul Universitas, Junimea. S-a subliniat, ca un element novator în epocă,  propulsarea, în cadrul cenaclului, a monodersilismului (nume derivat de la numele inițiatorilor ‒ poeții Ion Monoran, Adrian Derlea și Mircea Bârsilă), a unei poetici novatoare, ce anticipa mișcarea optzecistă la nivel național, aspect, din păcate, cvasiignorat de istoricii literari, de cercetătorii în domeniu.

Totuși, în cartea ,,O Istorie a Cenaclului de Luni”, de Daniel Puia-Dumitrescu, publicată în 2015, la Editura Cartea Românească, apar unele trimiteri cu accent pe relațiile prietenești între membrii Cenaclului ,,Pavel Dan” și ,,celebrii” lor colegi lunediști (Elena Ștefoi, Radu G. Țeposu, Mircea Cătărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru, Ion Stratan, Mariana Marin, Romulus Bucur, Călin Vlasie, I. B. Lefter, Matei Vișniec, Bogdan Ghiu) publicați și comentați în suplimentele literare ale Forumului studențesc începând cu 1977. Același autor menționează ,,o masă rotundă la care participă Rodica Bărbat, Viorel Boldureanu, Eugen Bunaru, Valeriu Drumeș, Petru Ilieșu, C-tin Mărăscu, Ion Monoran, Marius Morariu și Daniel Vighi” pe tema noii sensibilității, a noului val poetic, în context timișorean și național, ce tocmai se contura, dezbatere publicată în Forum studențesc nr.4 (55)/1980. Sunt amintite și alte materiale (articole, cronici, poezii) publicate în alte numere ale Forumului studențesc, semnate de Mircea Mihăieș, Mircea Bârsilă, Simona-Grazia Dima, Marcel Tolcea.

Dar să revin la întâlnirea aniversară din 2018… S-au evocat – era absolut firesc! ‒  momente memorabile de confruntare efectivă cu cenzura, pentru obținerea  b.t.-ului (bun de tipar), care făcea posibilă publicarea acelor suplimente culturale, despre care tocmai am amintit, ale Forumului studențesc, comparabile, prin substanța materialelor,  prin numele unor colaboratori, prin noua abordare a fenomenului literar românesc, cu mai reputatele reviste studențești, similare, din Cluj, Iași, București: Echinox, Opinia Studențească, Dialog, Amfiteatru, Convingeri comuniste (CoCo…). Au marcat, în cuvântul lor, aceste aspecte, cvasineverosimile pentru cei din generațiile tinere, postdecembriste, Viorel Marineasa, Daniel Vighi și Gheorghe Crișan. Confruntarea cu cenzura,  la care, spre cinstea lor, s-au angajat membrii, din acei ani, ai redacției, avându-l ,,complice” pe Viorel Marineasa, referentul cultural (metodistul), de atunci, al cenaclului, a fost câștigată, cel mai adesea, prin diverse strategii/stratageme, uneori cu accente mai aspre, ,,contondente”, alteori condimentate comic, ,,grație” obtuzității  și inculturii cenzorilor.

Undeva, printre alte scripte din ,,arhiva” personală, cred că mai posed șpaltul unui supliment cultural din acei ani, supus unui astfel de tratament al cenzurii, hașurat și ,,pigmentat” cu tot felul de tăieturi și observații aberante, purtând semnătura unui ștab cultural din epocă… Interesant este, însă, că uneori scăpau vigilenței personajelor cu pricina (cu misiunea, adică…) tocmai unele texte, poezii mai ales, (semnate de Petru Ilieșu, Ion Monoran, Mircea Bârsilă, Adrian Derlea, Gheorghe Pruncuț, Vasile Rodian, dar nu numai …), cu pronunțate nuanțe subversive, aspect remarcat  – acesta al substratului subversiv! –  într-un interviu și de regretatul poet și critic literar Gheorghe Mocuța (în cartea semnată  de Dumitru Augustin Doman: ,,Generația 80 văzută din interior, vol. I”, Tracus Arte, 2010).

Sigur, dragă George Miron, pe lângă aceste glosări fugitive pe tema unor etape ale cenaclului din deceniile de până în decembrie 1989, opiniile exprimate de paveldaniștii din generațiile tinere, postdecembriste, au dat o reală consistență întâlnirii aniversare din toamna lui 2017, relevând unghiuri de vedere noi, abordări inedite cu privire la fenomenul cenaclier, la rolul cenaclului, care

– părerea unanimă a vorbitorilor ‒ rămân, în continuare, viabile și importante, în esența lor, aceea de-a descoperi talente și de a le promova, de-a crea o atmosferă propice emulației creatoare, dar, desigur, cu particularități specifice, cu o anume adaptare în/la noile condiții ale libertății totale de exprimare, dar și în contextul ofensivei tehnologiei actuale, în care creația literară însăși, schimbul de idei și păreri pe teme literare se petrec, în mod frecvent, direct, prin facebook, prin diversitatea platformelor și a rețelelor de comunicare pe internet, a blogurilor și a siteurilor literare.

Ar fi nedrept, acum, dragă George Miron, după această scurtă  ochire diacronică asupra existenței cenaclului ,,Pavel Dan”, după această întoarcere, fie și sumară, în timp, firește cu unele accente afective dar, probabil, și cu unele omisiuni involuntare, inerente , până la urmă, ar fi nedrept – zic – să nu amintesc, totuși, numele, nu puține, cum spuneam la început, ale participanților prezenți la amintitul eveniment aniversar, nume emblematice pentru etapele generaționiste, mai sus amintite, care au definit și – cred eu – definesc în continuare istoria acestui cenaclu, devenit un adevărat brand cultural al Timișoarei. Așadar, s-au exprimat: Cornel Ungureanu, d-na Rodica Bărbat, Alexandru Ruja, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Mircea Pora, Gheorghe Crișan, subsemnatul, Adrian Bodnaru, Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski (invitatul … permanent al cenaclului), Tudor Crețu, Ana Pușcașu și Anastasia Coste (studentă), vocea exponențială a celei mai tinere promoții paveldaniste.

Desgur, discuțiile au continuat la ,,momentul” de protocol și apoi, până târziu, spre miezul nopții, pe terasele din apropierea instituției, așa încât voi adăuga, aici, (cu scuze pentru posibile omisiuni, repet, involuntare), numele, de asemenea emblematice, ale celorlați paveldaniști prezenți la eveniment, reprezentând generațiile cenaclului amintite mai sus: Ioan Viorel Boldureanu, George Lână, Gheorghe Secheșan, Constantin Mărăscu, Marcel Sămânță, Corina Rujan, Marius Morariu, Vasile Popovici, Vasile Rodian, Lucian Ionică, Silviu Genescu, Dorin Davideanu, Robert Șerban, Marian Oprea, Alexandru Colțan, Alexandru Potcoavă, Andra Mateucă, Adrian Petru Stepan, Sorin Horotan, Roxana Diaconescu.

ZdV:Și acum, să revnim la prezent, la acele rezultate care, eventual, v-au mulțumit în anul universtar 2018-2019…  

E.B: Am ajuns, așadar, după evocarea acestor momente retro, la prezentul … imediat, sau        , iată, mai concret, nu prea departe de chiar finalul anului de grație 2019. Voi încerca, de data aceasta, să fiu cât mai sintetic în răspunsul meu, referindu-mă, desigur, la întregul an cenaclier-universitar 2018-2019. Voi aminti doar câteva momente, câteva aspecte pe care le-aș nota cu semnul plus. În general, consider ca fiind optimă și oportună continuitatea întâlnirilor de marți seara (ora 19,oo), la care au participat, uneori,  nu doar membrii de ,,azi” ai cenaclului, dar și unii membri marcanți, de ,,ieri” (Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Silviu Genescu, George Lână, Tudor Crețu, Alex. Colțan, Ana Pușcașu, Marian Oprea), o interferență generaționistă ce s-a dovedit – cred eu ‒ benefică (bunăoară, în sensul feedbackului profesionist,necesar în urma lecturilor) pentru ambele părți. Atractive au fost, de asemenea, inaugurând  întâlnirile de cenaclu în formula clasică (lectură de texte, dialog, dezbatere, comentarii), exercițiile de scriere creativă desfășurate, periodic, pe durata aproximativă a unei jumătăți de oră, textele cele mai reprezentative fiind apoi publicate pe blogul cenaclului.

Iată, alt element, demn de a fi amintit aici, care a contribuit și contribuie la vizibilitatea cenaclului este, în fapt, tot un element de continuitate și anume blogul cu jurnalul și arhiva cenaclului ,,Pavel Dan”, datând din 2008 (marca Moni Stănilă), cu alte cuvinte, consemnarea constantă, la zi, a momentelor semnificative, postarea cronicilor la ședințele de cenaclu, însoțite de instantanee, de imagini elocvente și chiar de unele filmulețe ce au surprins, pe viu, momente, întâmplări, cum spuneam, notabile din istoria continuă a cenaclului (așa se exprima cineva, cândva…). O frumoasă și esențială împlinire aș considera-o, desigur, reluarea, în octombrie, anul trecut, după o întrerupere nefericită de câțiva ani, a unei tradiții de bun augur, datând din anii 90, ani de colaborare fertilă cu prozatoarea Dana Gheorghiu Anghel, pe atunci referenta culturală a cenaclului. Mai concret, e vorba de publicarea plachetei cu premianții celei de-a XX-a ediții a Concursului Național de Creație Studențească, printre care s-au numărat și două tinere poete, membre ale cenaclului nostru, Mihaela Farcaș (premiul I) și Anastasia Coste (premiul III). Festivitatea de premiere a fost, de asemenea, un succes prin excelenta organizare, prin premiile acordate, prin participarea publicului,  consistentă, numeric și calitativ, prezenți fiind la acest eveniment, cu sprijinul financiar al instituției, și doi dintre tinerii laureați ai concursului, Artur Cojocaru (premiul I) și Julia Iaroslavschi (premiul II), sosiți tocmai din Chișinău.

Un spor de prestigiu l-au dat, desigur, prezența și cuvântul de laudațio ale unor invitați de marcă: istoricul și criticul literar Cornel Ungureanu, un susținător fidel al cenaclului de-a lungul deceniilor și președinte al juriului celor mai multe ediții ale Concursului Național de Creație Studențească ,,Pavel Dan”, prozatorul Viorel Marineasa, metodistul cenaclului din anii 70-80, ani de vârf ai ,,Pavel Dan”-ului, Tudor Crețu, poet, prozator, critic literar, managerul Bibliotecii Județene ,,Sorin Titel”, membru emblematic al cenaclului în perioada afirmării douămiismului românesc, Moni Stănilă, poetă, publicistă, prozatoare, la rândul ei membră marcantă și, mai apoi, pentru câțiva ani, de frumoasă colaborare, chiar referent cultural al cenaclului ,,Pavel Dan”. Bineînțeles, i-a fost alături soțul ei, poetul și prozatorul Alexandru Vakulovski, prieten cald și susținător statornic al cenaclului.

Au mai fost solidari, prin prezența lor, cu tinerii laureați, scriitorii: Lucian Ionică, Nicolae Silade, George Lână, Ana Pușcașu, Andra Mateucă, Adrian Petru Stepan, Marian Oprea, Arnold Schlachter. Antologia tinerilor poeți premiați la concursul ,,Pavel Dan” s-a bucurat, de altfel, de câteva cronici și consemnări, toate pozitive, semnate de Marian Odangiu, Valeriu Remus Giorgioni, Alexandru Vakulovski ș.a. Dar iată și alt momemt memorabil din istoria recentă a cenaclului: prezența, la o întâlnire cenaclieră, remarcabilă de altfel, (lectură de proză și poezie, Tudor Crețu), în decembrie 2018, a poetului Paul Vinicius, nume de referință în poezia română contemporană, aparținând grupării Cenaclului Universitas condus, în anii 80 de criticul Mircea Martin, seara respectivă rotunjindu-se fericit, în forță, ca să zic așa,  printr-un recital din propria creație a invitatului.

 M-a bucurat, desigur, succesul unor tineri poeți paveldaniști la Concursul de Creație ,,Lirismograf” inițiat de Casa de Cultură a Studenților din Sibiu, atât la ediția din 2018 (Roxana Diaconescu, premiul I, Anastasia Coste și Alexandru Higyed, mențiune), cât și la ediția din anul acesta, 2019, (Mihaela Farcaș, premiul I și Alexandru Higyed, mențiune), poeziile lor fiind publicate în cele două antologii, Conexiuni, 2018 și 2019, editate de C.C.S. Sibiu. Un succes de subliniat este validarea poeziilor, axiologic vorbind, ale aceleiași Mihaela Farcaș, prin publicarea lor în revista  Levure litteraire (coordonată de poeta Rodica Draghincescu), dar și, recent, în apreciata platformă culturală/literară online, o mie de semne, editată și coordonată de scriitorul Gelu Diaconu și, mai nou, în New York Magazin, o prestigioasă publicație româno-americană.

 Un aport considerabil și o participare consistentă, ca, de altfel, în fiecare an din ultimele două decenii, le-a avut Cenaclul ,,Pavel Dan” în recenta ediție, din luna mai, a Studenfestului, cu tema Irelevant, secțiunea literară fiind coordonată de tânărul poet Alex Higyed, membru atât al Cenaclului ,,Pavel Dan” cât și al clubului Literar al U.V.T., îndrumat de Ana Pușcașu.  A fost – doresc să subliniez asta! ‒ o bună colaborare cu O.S.U.T.-ul, cu Librăria ,,La Două Bufnițe” și, nu în ultimul rând, cu Fundația Timișoara 89, condusă de scriitorul Petru Ilieșu, el însuși membru marcant, în anii 80, al Cenaclului ,,Pavel Dan”. Iată, acum, doar  câteva nume reprezentative ale unor invitați, din generații diferite, la această ediție Studentfest, invitați din afară, dar și timișoreni: Radu Vancu, Claudiu Komartin (ambii, răspunzând  la propunerea și invitația cenaclului  nostru), Sorin Despot, Mugur Grosu, Ion Buzu, Victor Țvetov, Ioana Vintilă,  Ovio Olaru, Petru Ilieșu, Viorel Marineasa, Adrian Bodnaru, Alexandru Potcoavă, Ana Pușcașu, Tudor Crețu, Alexandra Bodnaru, Marian Oprea.  

O adevărată reușită a acestei ediții a fost tradiționalul, deja, Maraton de Poezie. Multe alte detalii și imagini pot fi aflate pe blogul cenaclului. De menționat, tot aici, la aspecte notate cu plus, ținând de o mediatizare (mai) eficientă a cenaclului, este participarea, bogată numeric și calitativ, cu texte venite din țară, dar și din Republica Moldova,  la cea de-a XXI-a ediție a Concursului Național de Creație Studențească  ,,Pavel Dan”, ale cărui rezultate au fost deja anunțate pe blogul Cenaclului și în media, inclusiv în revista Orizont, nr. 8, din luna august. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 14 noiembrie, la Casa Studenților, având deja confirmarea prezenței la eveniment a mai multor premianți din țară, dar și din Republica Moldova.

 Premiile vor consta în diplome, în editarea și publicarea volumelor cu textele laureaților și oferirea de cărți. Sperăm, de asemenea, în prezența scriitorilor din zonă, a presei locale, a publicului timișorean, a iubitorilor de literatură tânără și, bineînțeles, sperăm  în reușita deplină a evenimentului. Tot ca pe un succes al cenaclului, eventual ca un ecou în timp al activității cenacliere, aș putea aminti aici lansarea romanului Godeanu, în cadrul Târgului de Carte ,,Bookfest”, din luna aprilie, la Timișoara, debut editorial, al Elianei Popeți, paveldanistă în gruparea post 2000, de la mijlocul și finalul primului deceniu trecut, dar și lansarea, în spațiul hiperconsacrat al librăriei ,,La două bufnițe”,  a celei de-a  treia cărți de poezii a Andrei Mateucă, Peste calea ferată au trecut toate vacanțele, apărută la editura Eikon, cu o bună receptare la public, recoltând aprecieri și comentarii critice favorabile.

ZdV: Dar, în activitatea personală de poet, cu ce vă puteți mândri în acest an?

E.B: Din start, aș răspunde că ideea dea mă mândri, ca reacție la eventualele reușite sau realizări proprii în planul creației și al activității mele literare, îmi este, structural, străină, nu mă caracterizează…. Admițând însă că, în întrebarea cu pricina, ai dat acestei expresii o conotație metaforic-jurnalistică și, iată, revenind, la formularea în sine a întrebării, chiar nu mă ,,bântuie”,  în general vorbind, această ispită, această ,,strategie” a ieșirii în față, a expunerii pe sticlă sau a autoexpunerii pe facebook (nu am cont …), mai concret, a etalării propriilor reușite, atâtea câte vor fi fiind ele … Știu prea bine că, ,,astăzi”, o astfel de ,,viziune”, e percepută drept anacronică, depășită și că o astfel  de raportare la lumea și la viața literară, la ideea de afirmare, de recunoaștere, de succes, de validare ca scriitor, este taxată, în percepția majorității, pur și simplu, falimentară … Diagnosticul curent pentru astfel de ,,cazuri” e unul implacabil: nu exiști!…

Dar asta nu înseamnă că nu am, totuși,  o conștiință a propriei identități de poet, de scriitor, că nu am o scară axiologică interioară  ‒ alături sau vizavi de cea oficială,  canonică – la care încerc să mă raportez, încerc să-mi evaluez, pe cât posibil de obiectiv, parcursul scriitoricesc, eventualele momente semnificative care au marcat sau marchează pozitiv – să zicem așa – acest traseu creator, al meu, și chiar să mă situez, undeva, în contextul de ansamblu al poeziei române contemporane. Firește că mă bizui, în acest demers (lăuntric…), și pe unele aprecieri, exprimate, parafate, concret, obiectiv, în timp, de nume redutabile ale unor critici literari sau confrați întru ale creației poetice.

Iată câteva: Laurențiu Ulici (+), Cornel Ungureanu, Mircea Mihăieș, Al. Cistelecan, Marin Mincu (+), Iulian Boldea, Gheorghe Mocuța (+), Alexandru Ruja, Adrian Dinu Rachieru, Șerban Foarță, Robert Șerban, regretata poetă Constanța Buzea, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Simona-Grazia Dima, Gellu Dorian, Alexandru Vakulovski, Tudor Crețu ș.a.

Câteva împliniri din ,,activitatea personală” de poet? Aș aminti aici, faptul că am publicat cu o anumită constanță, în ultimii 10-11 ani, grupaje de poeme în câteva reviste, (ele putând fi accesate și pe internet), ce își păstrează, în pofida unor opinii mai rezervate, pe alocuri subiective și malițioase, un statut valoric consacrat, o bună (totuși) circulație și receptare din partea unui anumit segment de public cititor, avizat, încă fidel lecturii de poezie, de literatură, în genere, în diversitatea formulelor sale de expresie, dincolo de tot soiul de polemici și dispute generaționiste, deseori cu accente mai puțin cordiale… Mai concret, am publicat, cum spuneam, periodic, grupaje de poezii în România literară, Viața Românească, Vatra, Familia, Poesis, Argeș.

M-am bucurat, desigur, și când un bun amic, prestigiosul regizor timișorean Sabin Poescu, ,,m-a avertizat”, într-o întâlnire pe stradă, să citesc, neapărat, în revista Orizont, nr. 2/2019, o frază semnată Anemone Popescu, care începea astfel: ,,În Viaţa Românească, nr. 1-2/ 2019 apare un ciclu de poezii, pe de-a-ntregul citabil, de Eugen Bunaru. Poeziile se întorc mereu către imaginile oraşului, către poeţii cu care s-a întâlnit în oraşul său, cu cei de care îşi aminteşte.(…)”  M-a surprins, de asemenea, să descopăr recent, pur întâmplător și să citesc, după 10 ani de la publicarea lor, cu o reală emoție, câteva rânduri, semnate misterios (pentru mine…) Al.O., publicate în numărul 10/2009 al revistei Apostrof  (la rubrica Revista revistelor, pag. 8), rânduri despre care nu știusem nimic la vremea respectivă.

Îmi permit să le redau întocmai: ,,În România literarã, două numere la rînd, poeme frumoase, frumoase, de Eugen Bunaru (în numãrul 38) și de Alexandru Mușina (în numãrul 39).” Onorantă, firește, și asocierea cu numele redutabilului și regretatului poet, Alexandru Mușina. Recent, un grupaj de poezii a apărut în România literară (nr. 40).

Dar iată că mă contrazic: am început să ,,mă mândresc”… Așa că mă voi opri aici, la așa-zisul capitol realizări, nu înainte, totuși, de-a aminti și publicarea, în 2016, la Editura Universității de Vest din Timșoara, a unei masive cărți de interviuri, Exerciții de apropiere, unele fiind însoțite de prezentări, de mici ,,portrete” ale autorilor respectivi, interviuri/dialoguri  realizate de-a lungul a aproape trei decenii (publicate la vremea respectivă în revista Orizont) cu un număr impresionant de scriitori  exponențiali, în opinia mea, ‒ poeți, prozatori, critici literari – din toate generațiile și zonele literare ale țării, dar și cu cu muzicieni, artiști vizuali, eseiști, filozofi.

Și, tot la acest capitol, n-ar trebui să omit faptul că în 2016 am fost publicat, alături de nume importante ale poeziei românești contemporane, într-o frumoasă antologie bilingvă (română și engleză), Poezie și știință, sub coordonarea unei distinse poete și traducătoare, al cărei nume, Grete Tartler, vorbește de la sine… Și, iată, mai nou, mă regăsesc, cu un sentiment de bucurie și fraternitate literară, într-o nouă și expresivă antologie bilingvă, româno-sârbă, cu titlul sugestiv (în varianta română) ,,În aceeași oglindă”, publicată recent, prin colaborarea editurii Brumar cu o instituție similară din țara vecină.

Acum, despre proiectele personale … Aici ar trebui să încep cu un inevitabil și dur, sec mea culpa și să recunosc faptul că aceste proiecte, nefiind numeroase, dar esențiale, poate chiar imperative, din perspectiva unor datorii (restante …) față de mine însumi, dar și din perspectiva timpului care, parafrazându-l pe Marin Preda , nu are răbdare, au rămas, din pricini de inerție – mai mult sau mai puțin subiective & obiective – încremenite, de ani ,,buni”, în stadiul de proiecte (ca să parafrazez, iarăși, o zicere celebră…).

Mă gândesc, desigur, în primul rând, la cele două, poate chiar trei, volume de poezii ce ar aștepta, din partea mea, un gest decisiv: acela al lansării ,,în larg”, al ieșirii lor ,,în lume”. Firește, într-o anume ordine cronologică. Un prim pas am făcut, totuși, luând contact cu Editura Eikon, cu prodigiosul, neobositul editor, Valentin Ajder, care cu multă bonomie mi-a scris, încă din vară, câteva rânduri: ,,aștept cu răbdare…” Un îndemn similar l-am primit, nu de puține ori, și din partea mai tânărului confrate, poetul, editorul și prietenul Adrian Bodnaru. Ar mai fi vorba și de alte două visuri, proiecte, datorii de suflet, dar nu tocmai simplu de realizat: o carte evocatoare, dedicată unchiului meu, dirijorul și compozitorul Mircea Popa, un nume prestigios, cofondator al celor două mari instituții cultural-artistice din Timișoara, Opera Română și Filarmonica Banatul, nume pe nedrept cvasiignorat astăzi, ce ține, însă, de istoria muzicală, nu doar a Banatului, din prima, dar mai ales a doua jumătate a secolului XX, activitatea lui de excepție, ca prim dirijor (artist emerit), desfășurându-se, după un debut apreciat la Opera și Filarmonica din Cluj,  începând cu anul 1947, timp de aproape două decenii, la pupitrele celor două instituții artistice timișorene, după care, ajungând prim dirijor la Opera din București, și-a încheiat în mod tragic, în noiembrie 1968, o carieră de excepție, la doar 53 de ani, în urma unui atac cerebral survenit în chiar timpul unei repetiții cu opera Oedip de Enescu.

Recent, căutând pe Google, am constatat că dispăruseră, inexplicabil pentru mine, cele trei fotografii ce-l reprezentau  în ipostaza profesiei căreia, cu vocație specială, i-a dedicat întreaga viață. Poze ce fuseseră postate în urma unei evocări comemorative, în vara lui 2015, la emisiunea Oaza de Muzică, a distinsei doamne, redactor și muzicog, Sorina Goia. Apoi, mai  aminteam de un alt proiect… De câțiva ani, am început să adun materiale (ecouri, opinii, texte critice, dispute generaționiste, scrisori, mail-uri,fotografii ș.a.), cu intenția și cu dorința de-a publica o mini-monografie a Cenaclului ,,Pavel Dan”. Rămâne, desigur, deocamdată, în prim-planul obiectivelor mele, publicarea unei cărți de poezie, poate până la finalul acestui an. 

ZdV: Să ne întoarcem, din nou, domnule Eugen Bunaru, mai în urmă de 2018, 2019. Vă rog să povestiți despre proiectele importante pe care ați reușit să le duceți la bun sfârșit cu cenaclul ,,Pavel Dan” pe care îl coordonați cu mare succes, de mulți ani!

E.B: Îți mulțumesc pentru aprecierile generoase… Să sperăm, că, într-o anume măsură, le și merit… Și, deci, nu mă pot dezice de ele… Oricum, la această întrebare cred că am și răspuns, în mare măsură, lăsându-mă dus de valul rememorării, în evocările depănate la prima întrebare. Sigur, unele, le voi fi omis din rațiuni (nu tocmai respectate…) de spațiu tipografic, pe altele le voi fi ,,uitat” în diverse foldere, fișiere, fotografii sau meandre ale memoriei afective.

Firește, pot fi evocate și alte evenimente, le-aș zice memorabile, din istoria  recentă a cenaclului (a ultimului  deceniu, bunăoară): o excelentă întâlnire literară, cu publicul maghiar, din aprilie 2012, la sediul I.C.R. Budapesta (sub conducerea doamnei Brândușa Armanca), având ca temă a proiectului Literatura tânără între cenaclu și facebook, cu participarea unui grup consistent, reprezentând scriitori din cel puțin trei generații ale cenaclului: Viorel Marineasa, Ildico Gaboș Foarță, subsemnatul, Robert Șerban, Tudor Crețu, Alexandru Colțan, Aleksandar Stoicovici, Marius Aldea, Ioana Duță, Octavia Sandu. Ar fi nedrept să nu menționez, tot aici, la capitolul realizări deosebite, participarea, ca invitați speciali ai cenaclului nostru, la diverse simpozioane, prelegeri, dialoguri pe teme literare de interes actual, (unele ținute în cadrul diferitelor ediții Studentfest), a unor personalități, din prim-planul literaturii române contemporane, aparținând diverselor generații: Petre Stoica (+), Ion Pop, Al. Cistelecan, Șerban Foarță, Marin Mincu (+), Ștefania Plopeanu, Alexandru Mușina (+),  Ioan Es Pop, Nicolae Tzone, Mircea Bârsilă, Gheorghe Schwartz, Lucia Cuciureanu,  Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu, Vasile Dan, regretatul Gheorghe Mocuța, Andrei Mocuța, Svetlana Cârstean, Radu Vancu, (avându-i alături, ca mentor, la una din întâlniri, și pe tinerii poeți formați în cenaclul Zona Nouă de la Sibiu), Dan Coman,  Alexandru Vakulovski, Moni Stănilă, Vasile Leac, T. S. Khasis, Cristina Ispas, Șerban Axinte, Claudiu Komartin, Răzvan Țupa, Bogdan Pedivară, Ionuț Chiva, Ruxandra Novac, Elena Vlădăreanu, Oana Cătălina Ninu, Un Cristian, Ruxandra Novac, Andra Rotaru,  Mihaela  Alecu și Ramona Hărșan, ambele din gruparea de la Brașov și din redacția revistei Corpul T (editată de Facultatea de Litere, Universitatea ,,Transilvania”, sub coordonarea regretaților Alexandru Mușina și Andrei Bodiu), Vlad Pojoga, Alex Văsieș și lista ar putea continua cu numele unor foarte tineri poeți, scriitori, în plină afirmare din generațiile/promoțiile/seriile de ultimă oră.

Aș reține tot aici, la capitolul sub semnul plus, succesul de lectură, din creațiile proprii, ale echipei paveldaniste formate din 3 poete  – Ana Maria Chițulean, Mariana Gunță și Roxana Diaconescu ‒ în noiembrie 2015, la Institutul Blecher din București, prilej cu care a fost relansată și Antologia Cuprins sau Un fel de Imperiu (Brumar 2013; 2014), o antologie cvasiintegrală, cuprinzând creații (selective) ale poeților emblematici ai cenaclului de la înființarea sa, în 1958, până în anul 2013, dată calendaristică marcând cei 55 de ani de existență vie, activă a cenaclului, antologia avându-i incluși – de subliniat asta! ‒ și pe cei mai tineri poeți paveldaniști, reprezentativi pentru noile promoții ale douămiismului și postdouămiismului românesc, unii, dintre ei, autori, deja remarcabili, de cărți cu o bună receptare la public și la critica literară: Tudor Crețu, Alexandru Potcoavă, Cătălina George, Adriana Tudor Gâtan, Eliana Popeți, Moni Stănilă, Ana Pușcașu, Marius Aldea, Aleksandar Stoicovici, Nicoleta Papp, Mariana Gunță, Andrei Ene.

Aș semnala însă, aici, și o nemulțumire (nu doar a mea …) vizavi de faptul regretabil că o editură locală (nu-i voi da numele…), de altfel cu o prestigioasă carte de vizită, nu și-a onorat, nici până astăzi, integral, comanda (numărul de volume) contractată cu instituția  Casei de Cultură a Studenților, astfel încât multe solicitări ale autorilor incluși, ale familiilor autorilor care nu mai sunt printre noi, dar și din partea bibliotecilor, ale unor literați (poeți, istorici literari) interesați de ,,fenomenul” cenaclier ,,Pavel Dan”, dar și din partea iubitorilor de poezie și a fanilor paveldaniști (nu puțini) nu au putut fi satisfăcute, iar cartea, totuși un document bogat de istorie, de memorie și geografie literară ale locului, nu a putut beneficia de o mai amplă și binemeritată difuzare, circulație. Din fericire, despre această antologie, distinsul redactor și om de litere, Constantin Cristian Bleotu, mi-a luat un interviu, difuzat în două episoade, la postul Radio România Cultural, în cadrul emisiunii Reviste și cenacluri literare, interviu ce poate fi accesat pe youtube, contribuind, pentru cei interesați, la o mai pregnantă popularizare și mediatizare a antologiei și, implicit, a cenaclului.

Era nedrept să uit, din această sumară retrospectivă, că, începând cu anul 1999, dar oprindu-se, regretabil, (din veșnice motive birocratice-financiare) în anul 2012 (inclusiv), Cenaclul ,,Pavel Dan” a relansat tradiția publicării renumitului, deja amintit, supliment literar al Forumului studențesc, cu unele numere excelente (precum cel din 2012, dar și cele din 1999, 2001, 2009, 2010). Aflu, iată, (știre de ultimă oră!..), cu mare bucurie, de la noul referent cultural al cenaclului, nimeni altul decât …,,veteranul” optzecist, paveldanist, prietenul și mereu tânărul Marcel Tolcea, că, tocmai grație diligențelor depuse de el, ‒ am această  suspiciune rezonabilă ‒,  în chiar luna aceasta, octombrie, a.c., Forumul studențesc va reînvia ca supliment cultural, ducând mai departe o tradiție glorioasă…

Și, totuși, nu pot, să omit aici ,,ieșirea”, cu cenaclul, în luna mai, 2016, la Arad, răspunzând invitației grupării ADN literar, condusă de poeta Lucia Cuciurenu. Totul s-a petrecut, în condiții excelente, la cafeneaua Boeme a teatrului ,,Lucian Blaga”, asistența a fost numeroasă, onorându-ne cu prezența mai toată floarea scriitorimii arădene: Vasile Dan, Gheorghe Schwartz, regretatul Gheorghe Mocuța,  Ioan Matiuț, Andrei Mocuța și mulți alții. Succesul, aprecierile au fost deosebite… Au citit poezie: Roxana Diaconescu, Lera Klemen, Mariana Gunță, Andrei Ene, iar Crina Costea, proză. Câteva rânduri, din articolul publicat în presa locală, semnate de poeta și criticul literar Lucia Cuciureanu sunt elocvente: ,,E uimitoare această școală de literatură vie, pentru că noile promoții vin cu un suflu nou, cu «obrăznicie» bună prin care își conturează propriul spațiu literar și care are inspirația de a lansa nume noi. Și cum să nu consider drept un real succes al cenaclului premiile acordate de filiala timișoreană a U.S.R. unor tineri scriitori de sorginte paveldanistă: Alexandru Potcoavă, Tudor Crețu, Ana Pușcașu, Nicoleta Papp, Snejana Ung, dar și Premiul de excelență instituțională pe anul 2012 acordat cenaclului ,,Pavel Dan” de aceeași filială a Uniunii Scriitorilor?… Și de ce nu aș mai adăuga, la capitolul împiniri, faptul că, totuși, în articolul, de la litera D, dedicat douămiismului românesc, din Dicționarul General al Literaturii Române, vol III, ediția a II-a, revăzută și adăugită, apărut în 2016, cenaclul ,,Pavel Dan” (doar sugerat, fără însă  a fi nominalizat, desigur o ignorare nedreaptă și nejustificată, în articolul, de la litera C, consacrat ideii de cenaclu literar), este, ziceam totuși, menționat, de data aceasta cu numele, alături de alte ,,instanțe” literare din țară, ca unul dintre nucleele importante care ,,au contribuit la formarea și eclozarea viitorilor douămiiști.”

Dar cuvinte frumoase de apreciere și opinii semnificative despre cenaclul ,,Pavel Dan” sau despre antologia ,,Dintr-o respirație” publicată sub sigla Generația 2000,sau despre antologia ,,Cuprins…, saudespre celelate antologii paveldaniste, au exprimat, la rândul lor, Marin Mincu, Cornel Ungureanu, Gheorghe Mocuța, Alexandru Ruja, George Vulturescu, regretatul Andrei Bodiu, Răzvan Țupa, Radu Vancu, Livia Roșca, Cristina Ispas, Luminița Corneanu, Felix Nicolau, Alexandru Oravițan, și, printre rânduri, Claudiu Komartin… Sau Grațiela Benga și Veronica Alina Constănceanu. 

ZdV: Vă rog să amintiți și de proiectele personale. Cum a decurs activitatea dumneavoastră de poet, în ultimii ani, cu ce  reușite și cu ce eșecuri, dacă ați avut?

E.B: La această întrebare, cred că am răspuns ceva mai sus. Despre eșecuri, e drept, nu am amintit… Vârsta senectuții, pe care – slavă Providenței! ‒ nu o resimt, cel mai adesea, fizic vorbind, în deplinătatea ei reală, își insinuează, însă, inevitabil, semnalele, ba chiar un anume fior (știu sună vetust, patetic, dar ,,asta e”…), nedefinibil, al unei scadențe ce inevitabil ‒ repet cuvântul! ‒ se apropie. Atunci, îți rămâne Credința, îți rămâne ancorarea în ceea ce înseamnă pentru tine sensul, rațiunea, modul tău de-a exista și coexista cu tine însuți, de-a fi viu, de-a mai fi, de ce nu, paradoxal, tânăr. Îți rămân, mai concret, scrisul, poezia, trăirea ei, poate mai importantă chiar decât scrierea ei.

Și, nu în ultimul rând, îi regăsești pe cei dragi din jur: familia, atât cât a mai rămas din ea, prietenii, atâția câți au mai rămas dintre ei … Îți rămân, parcă mai vii, mai intense ca altădată, amintirile, dar îți rămâne și simpla, neprețuita bucurie de-a te bucura, în continuare, aici și acum, de lumina fiecărei zile, îți rămân neliniștea și bucuria de-a te regăsi pe tine însuți, parcă același, mereu și mereu, de-a regăsi, peregrinând, prin cartierele vechi ale Timișoarei, acele locuri și străzi supraviețuind trecerii anilor, cu pátina lor atemporală, cu farmecul și seducția lor inefabilă, de odinioară.

Așa încât, pentru mine un ,,eșec” poate fi o zi nefructificată în orizont spiritual-existențial, nu neapărat în plan strict creator, poate fi o zi care trece tern, cenușiu, apăsător, care, din varii motive, îmi lasă acel gust amărui al nonsensului, al faptului că te poți simți, dintr-odată, chiar la acești ani, un fel de orfan al propriului tău eu, un fel de străin printre semenii tăi, la fel de străini și ei … Așa că nu e neapărat vorba de un sentiment al eșecului, ci de acea insinuare inefabilă, pe nesimțite, a ,,revelației”,  pe viu, că totul e curgător, ireversibil,  că în imediata ta apropiere, se sting, dispar cei dragi din familie, prieteni din copilărie, foști colegi de liceu, de studenție, confrați întru ale literaturii.

Un gust amar îl trăiesc, când constat cum, deseori, o relație de prietenie ce părea indestructibilă se destramă, eșuează lamentabil, se năruie brusc din pricini de intoleranță aproape viscerală și asta se întâmplă doar, bunăoară, din simplul și …democraticul motiv de a-ți asuma ,,riscul” de-a gândi liber, în felul tău, falimentar sau nu, dar neconstrâns de diverse tipare și trenduri impuse, absolutiste, pretins elitiste, ce nu admit, din start, eventuale nuanțe, nuanțări sau alte posibile unghiuri de vedere … Mai concret, din motivul de-a nu accepta să te simți timorat și obligat să ai păreri, să ai opinii care să se suprapună milimetric (să nu zic tiranic) modului de-a gândi, de-a aplauda, sau de-a opta al celuilalt…    

ZdV: Ce proiecte aveți pe viitor cu tinerii poeți de la cenaclu?

E.B: A coordona un cenaclu nu înseamnă doar să te întâlnești o dată pe săptămână, marți seara, cu membrii cenaclului, uneori mai mulți, alteori mai puțini. În cele două ore ale unei ,,ședințe” obișnuite, lectură/dezbatere, dialog, trebuie să încerci, de fiecare dată, să imprimi întâlnirii respective acel ceva greu de definit, fie doar o nuanță aparte, inedită în desfășurarea ,,ritualului”, trebuie să reinventezi mereu o ambianță stimulativă, să exersezi o anumită pedagogie care să evite rutina, plafonarea. Și nu este cel mai ușor lucru să realizezi asta totdeauna, să obții astfel de efecte.

E nevoie nu doar de spiritul și inspirația proprie, e nevoie și de un context în acest sens, de o coparticipare, de o solidarizare, care să se bazeze pe un tip de idealism, specific în mod firesc vârstei, pe o minimă capacitate de mai nutri visuri și de-a crede în ele și, obligatoriu, e nevoie de miza totală pe creație, pe literatură … Uneori simți, în jur, și la cei foarte tineri, un soi de blazare, de automatism pretimpuriu, un anume pragmatism, un tip de eschivare ce derivă, e drept, și din supralicitarea lor pe multe alte direcții… Apoi, în coordonarea unui cenaclu, e nevoie mereu de-o implicare nu doar în plan strict creativ-literar, aspect despre care, însă, prefer să nu mă exprim acum…

Oricum, e o investiție de timp și energie, deseori în dauna proiectelor strict personale, încât în unele momente de dezamăgire ‒ și motive au cam fost – îmi pun întrebarea dacă a meritat… Dar să revin la obiectul întrebării tale: proiectele, planurile de viitor. Mi-aș dori, în primul rând, ca povestea frumoasă a Cenaclului ,,Pavel Dan” , cu mine sau fără mine, să meargă mai departe … Atunci, vor exista  și proiecte… Tinerii sunt, totuși, mereu inventivi, vor avea mereu propuneri, proiecte. Și ele chiar există, deja, unele de anvergură, dar rămase pe hîrtie, din mereu invocatele motive bugetar-birocratice. La finalul fiecărui an universitar, se schimbă seriile, promoțiile.

Absolvenții își iau zborul, își caută joburi, renunțând sau nu la scris, la poezie. Dar, oricum, ei ajung tot mai rar la întâlnirile de cenaclu. Proiectul imediat, de care chiar depinde în mare măsură șansa supraviețuirii cenaclului, ar fi acesta: o mediatizare cât mai vie, cât mai dinamică, o atragere prin contacte directe, ,,la fața locului”, a noilor aspiranți la dobândirea statutului de tineri scriitori, a celor care acum trec pragul Universității, pragul diverselor facultăți timișorene și care au, în stadiul de germene, pasiunea scrisului, a literaturii, în genere… Mi-aș dori, de asemenea, o mai strânsă colaborare cu mai tânărul Club de Lectură al Universității de Vest, condus de Ana Pușcașu, ea însăși o poetă de sorginte paveldanistă.

În ce mă privește, voi avea întreaga disponibilitate. Nu în ultimul rând, mi-aș dori ca așteptările oficiale, venind din fotoliile efemere ale unor birouri, să nu confunde vizibilitatea unui cenaclu literar cu impactul imediat, la un public larg, eterogen, al unei fanfare sau al unui ansamblu de jocuri și dansuri populare. O asemenea percepție te duce cu gândul la vremuri apuse. Miza unui cenaclu literar este de perceput, în plan creativ-formativ, pe termen lung, pe termen – și subliniez asta! ‒ de istorie literară. Și cenaclul ,,Pavel Dan” chiar a scris și – sper – încă va scrie istorie literară. Și aș mai dori ca tinerii de real talent ai cenaclului – și ei chiar există! ‒ să aibă curajul și șansa debutului editorial. Vorbim despre editurile importante care pot impune un tânăr autor. Desigur, în privința aceasta, concură (așa se vorbește…) și unii factori extraliterari. Oricum, momentul optim al debutului este esențial pentru evoluția și afirmarea lor ulterioară.

ZdV:Ce obiective personale aveți, pe viitor, în activitatea de poet?

E.B:Să mă bucur mai departe, atât cât mi se va da, de viață, citind, scriind, trăind, aici și acum, în imediata apropiere, în orizontul unic, misterios al poeziei. În raza ei de seducție. Și asta, în pofida inerentei, acaparatoarei ,,ofensive” tehnologice…  

Comentarii

comentarii