Acasă Eveniment Mihai Calimente arată cu degetul spre… prostia deputaţilor PDL

Mihai Calimente arată cu degetul spre… prostia deputaţilor PDL

DISTRIBUIȚI

Deputatul arădean Mihai Calimente, preşedinte interimar al PNL Arad, consideră că deputaţii PDL au dat dovadă de prostie atunci când au votat cele două proiecte de lege, vizând reducerea TVA la 5 la sută la produsele alimentare de bază şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei. În viziunea sa, cele două legi vin în întâmpinarea nevoilor alegătorilor, chiar dacă contrazic politica Guvernului. „Nu există nici un motiv pentru a anula aceste legi”, a declarat Mihai Calimente. Prezenţa a opt miniştri, inclusiv a ministrului Finanţelor, în sală când cele două legi au trecut cu unanimitate de voturi în Camera Deputaţilor, demonstrează, consideră Calimente, că au existat posibilităţi de intervenţie pentru a nu se vota aceste legi. „Cum pot aceşti oameni să apere interesele cetăţenilor dacă nu sunt în stare să apere interesele propriului lor guvern. Pe lângă aroganţă, partidul de guvernământ este ornat şi cu foarte multă prostie”, a concluzionat deputatul arădean care s-a arătat încrezător şi în succesul moţiunii de cenzură care urmează să fie votată în 27 octombrie. „Moţiunea de cenzură va avea succes dacă şi reacţia cetăţenilor va fi pe măsură”, a precizat Calimente.

Comentarii

comentarii