Acasă Actualitate Mihai Fifor și Răzvan Cuc, audiaţi la DNA Timișoara în dosarul șpăgilor...

Mihai Fifor și Răzvan Cuc, audiaţi la DNA Timișoara în dosarul șpăgilor de la PSD Arad și DRDP Timișoara

DISTRIBUIȚI

Fostul vicepremier și ministru de interne, Mihai Fifor, dar și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, vor fi audiați la DNA Timișoara în calitate de martori. Audierile vor avea loc în dosarul șpăgulor de la PSD Arad și DRDP Timișoara.

Răzvan Cuc  a fost citat pentru vineri, la ora 12.00 la DNA Timişoara. El a fost chemat pentru a da explicaţii în dosarul în care în care procurorii fac cercetări privind corupţia de la PSD Arad. La dosar sunt depuse interceptări în care este menţionat numele lui Cuc, la vremea respectivă ministru al Transporturilor.

Mihai Fifor şi Răzvan Cuc apăr în referatul procurorilor DNA, în contextul în care mai mulți din cei implicați făceau adeseori referire la cei doi demnitari și la faptul că șpaga ar fi fost direcționată spre vârful partidului.

Înregistrările ambientale, la care participant a fost şi unul dintre colaboratorii anchetatorilor DNA Timişoara scot la iveală numele vicepreședintelui PSD Arad Mihai Fifor.

Acesta este pomenit de cei care discută atunci când vine vorba de schimbări din funcţii.

“Căprar Dorel a fost de părere că decizia de schimbare din funcţie provine de la senatorul Fifor Mihai, care la vremea respectivă îndeplinea funcţiile de Vicepremier şi Ministru de Interne: ,^Asta voi trebuie să gândiţi mă cum facem, că nu-mi place cum se mişcă lucrurile, în sensul că atacul nu e neapărat de la el, e susţinut de Mişu, şi atacul nu ştiu dacă e neapărat la tine, atacul e la Mişu, şi noi tot am insistat, bă bă, bă las-o!”, arătând că nu este de acord cum procedează acesta: „Ce mizerie, ce ură!” Horgea Cristian a completat în acel moment, arătând că vor urma şi alte schimbări din funcţii generate de influenţa politică a lui Fifor Mihai: ,^Acum e clar că ne va lua pe rând, ce am discutat noi ieri”, discutau colaboratorul DNA Bogdan Muntean şi deputatul Căprar.

Astfel, se arată în dosar, “Munteanu Bogdan a evidenţiat dificultăţile financiare prin care trece, reiterând ideea că au obligaţia de a remite acele sume de bani, mai ales că Dorel Căprar nu le-a pretins astfel de sume în mod frecvent: „Nu mi-e … nu mi-e uşor, dar ţi-am zis, pe de altă parte nici el… Zen nu ne-a spus în fiecare zi sau în fiecare săptămână …”.

În acest context un alt inculpat din dosar, Cristian Horgea a adăugat atunci că suma pe care Dorel Căprar trebuia să o procure este de 5.000 de euro, restul (4.000 de euro) fiind local, astfel încât este necesar ca Dorel Căprar să îşi dea acordul {„semnătura”) cu privire la schimbările intervenite în cadrul acestor instituţii.

Totodată, Ispravnic Cristian a mai precizat că este posibil ca rivalii lui Căprar Dorel din partid, Fifor Mihai (vicepreşedinte P.S.D. Arad) şi Tripa Florin (secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al P.S.D. Arad) să încerce să-i ştirbească această autoritate: „Nu mie. La Zen se spune …La Zen ar trebui să-i spună: «Bă vezi că schimb la tine în parohie», adică aşa-i corect! Ca să-l anunţe. Şi vorba aia, şi dacă numeşte im alt arădean, normal ar trebui semnătura lui. Semnătură ă … la ei înseamnă să vorbească. II accept pe ăla sau nu … Vreau să-l schimb pe Ispravnic, Ok., pe cine pui în loc? Pe acela! Ok. îi de acord Zen? Aici îi problema. Ai înţeles ? Poate nu-l mai întreabă pe Zen. Nu-l mai întreabă pe Zen, aicea-i altă problemă, întreabă pe Fifor sau pe Tripa, înţelegi ?”

Colaboratorul DNA a remarcat cât de mari sunt interesele celor cu funcţii de conducere din cadrul Organizaţiei Judeţene a P.S.D. Arad, scriu anchetatorii, în ceea ce priveşte controlul asupra instituţiilor publice locale: „Se joacă dur, foarte dur!”, iar Ispravnic Cristian a arătat că aşa este, adăugând că, în momentul în care Căprar Dorel îşi va pierde influenţa politică în cadrul partidului, toţi funcţionarii publici promovaţi şi protejaţi de acesta îşi vor pierde funcţiile: „Foarte dur. Da, când pică Zen am zburat toţi ca potărnichile. Mă refer funcţii. Eu, Flori, clar! Care ni- s oamenii lui Zen numiţi în funcţii mă refer, da?”

În cadrul aceleiaşi discuţii, Ispravnic Cristian a mai afirmat că doar directorii din cadrul C.N.A.I.R., pot fi schimbaţi şi numiţi prin decizia directorului general, cu aprobarea consiliului de administraţie, nu şi celelalte posturi de conducere din cadrul D.R.D.P.: „Ba, cred că ştia că e greu, ştia că numai directorii îi poate f… (trivial n.ns.) prin C.A., în rest….”, ceea ce denotă că acesta cunoaşte dispoziţiile art. 20 alin. 1 lit. c din Statutul C.N.A.I.R., care prevede că directorul general C.N.A.I.R. „numeşte, suspendă sau revocă directorii executivi ai C.N.A.I.R. şi le fixează salariile, cu acordul consiliului de administraţie”, pentru restul funcţiilor fiind aplicabile dispoziţiile art. 25 din Statut, care precizează că acestea se ocupă prin concurs sau examen.

Pe un alt plaier al discuţiei Cristian Horgea i-a spus atunci lui Cristian Ispravnic că vor reuşi să contracareze influenţele celor din Caraş Severin, întrucât în acest demers se implică şi deputatul Tripa Florin: „Nu, asta se rezolvă bine … Că … am vorbit şi cu Florin.”

În dosar se mai arată că Ispravnic Cristian a afirmat atunci că Tripa Florin ar putea să îşi exercite influenţa asupra lui Cuc Răzvan prin intermediului vicepremierului Mihai Fifor, la care ei, făcând parte din gruparea din jurul lui Dorel Căprar, nu pot apela direct: „Mă, da’ Florin de ce nu-i dă un telefon la pretenu’ lui, dacă-i aşa de … săritor, să rezolve problema?!” Horgea Cristian a explicat că tocmai aceasta a făcut, i-a solicitat lui Florin Tripa să îşi exercite influenţa prin intermediul vicepremierului Fifor Mihai, iar acesta i-a cerut să îl contacteze telefonic a doua zi pentru a-i reaminti. Horgea Cristian a mai precizat că l-a apelat pe Tripa Florin în acea dimineaţă pentru a-i reaminti, iar acesta i-a promis că îşi va exercita influenţa: „Păi, eu i-am explicat situaţia. Şi o zis să-l sun dimineaţă la zece să-i aduc aminte. L-am sunat, o zis: – N-am uitat … – Vorbesc. Ii spun la Mihai, zice.”

În după amiaza aceleiaşi zile, se arată în actele dosarului, Horgea l-a sunat din nou pe deputatul Florin Tripa pentru a afla dacă s-a întâlnit cu persoanele asupra cărora trebuia să îşi exercite influenţa, astfel cum au stabilit: „Ciao, Florin! Ce faci? … Acuma te urci în avion?… Ai reuşit să îi zici?” Tripa Florin a răspuns afirmativ, arătând că a reuşit să se întâlnească cu acea persoană, că şi-a exercitat influenţa asupra acesteia şi că i s-a promis că problema va fi rezolvată: „Da. Păi bă … el o zis că-i o.k.. Mai povestim … io, când aterizez, bine?”.

Sursa: observator.tv

Comentarii

comentarii