Acasă Eveniment Mii de baloane albastre – înalţate către cer, în Piaţa Libertăţii din...

Mii de baloane albastre – înalţate către cer, în Piaţa Libertăţii din Timişoara

DISTRIBUIȚI

În semn de solidaritate cu “oamenii dulci” din Timiş
În Piaţa Libertăţii din Timişoara, duminică, 14 noiembrie, de la ora 12, vor fi lansate către cer mii de baloane, în semn de solidaritate cu cei aproape 21.000 de timişeni bolnavi de diabet (70 de copii). În acelaşi timp, în 12 oraşe din ţară vor fi lansate 5.000 de baloane albastre. Evenimentul are loc cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie, în parteneriat cu Federaţia Internaţională de Diabet.
www.baloanepentrudiabet.ro
În Timişoara şi în alte 11 oraşe din România, sanofi-aventis lansează campania “Împreună putem face MAI MULT”. Derulată în peste 30 de ţări ale lumii, printre care şi România, campania se doreşte a fi o mişcare globală de solidaritate împotriva diabetului, care are ca scop prevenirea acestei afecţiuni şi a complicaţiilor sale. Vineri, 12 noiembrie, timişorenii au fost invitaţi să afle mai multe informaţii despre diabet şi să fie alături de cele 284 milioane de persoane afectate de această boală, în prezent, la nivel mondial. În România, campania este structurată în două etape. Prima etapă cuprinde acţiuni publice în 12 oraşe ale ţării: Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Timişoara, Cluj, Galaţi, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Oradea, Târgu Mureş şi Craiova. În fiecare dintre aceste locaţii, comunitatea locală este invitată să înalţe 5.000 de baloane albastre, semn al solidarităţii lor cu persoanele care suferă de diabet. A doua etapă a campaniei foloseşte site-ul www.baloanepentrudiabet.ro ca spaţiu de întâlnire al tuturor celor care doresc să se alăture şi să sprijine cauza celor cu diabet zaharat, prin eliberarea de baloane electronice. „Împreună putem face MAI MULT” este o chemare de luare de poziţie împotriva diabetului, ce implică pe toată lumea, nu doar pe cei care suferă din cauza lui. Uneori persoanele cu diabet au tendinţa să se izoleze sau au percepţia greşită că nu mai sunt ca toţi ceilalţi sau că sunt văzuţi altfel de cei din jur. Noi dorim să le demonstrăm că se înşală”, a declarat dr. Ovidiu Saltas-Dabija, director medical sanofi-aventis România.

Prevenirea şi combaterea obezităţii

Prevalenţa diabetului este în continuă creştere. Estimările specialiştilor arată că până în 2030, 438 milioane de persoane vor suferi de diabet, reprezentând aproximativ 8% din populaţia lumii. Mai mult de 1 din 13 adulţi ar putea avea diabet, peste 20 de ani. În Timişoara, 20.800 de persoane suferă de diabet, dintre care 70 sunt copii şi 3.700 sunt pacienţi insulino-trataţi. În 2009 au fost înregistrate 2.342 de cazuri noi. „Cea mai bună măsură de reducere a numărului cazurilor noi de diabet zaharat este prevenirea. Însă pentru ca prevenţia să fie eficientă, este nevoie de o permanentă activitate de informare şi de educaţie privind diabetul zaharat, referitoare la măsurile concrete pe care fiecare persoană trebuie să le cunoască şi să le aplice printr-un comportament responsabil şi activ. Esenţa prevenţiei diabetului la majoritatea persoanelor este prevenirea şi combaterea obezităţii, printr-un mod de viaţă sănătos (alimentaţie corectă şi evitarea sedentarismului prin activitate fizică). Evident că, astfel, frecvenţa cazurilor de diabet zaharat poate fi redusă substanţial”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Şerban, şeful Clinicii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara şi susţinător al campaniei.

Comentarii

comentarii