Acasă Actualitate Mii de bănățeni au chefuit la Rachiada – Festivalul rachiului 2019, la...

Mii de bănățeni au chefuit la Rachiada – Festivalul rachiului 2019, la 50 de km de Timișoara

DISTRIBUIȚI

Mii de bănățeni, dar și cetățeni veniți din Serbia și din Germania, au chefuit până târziu în noapte, sâmbătă 10 august, la Festivalul rachiului – Senpetarska Rakijada 2019 – în comuna Sânpetru Mare, aflată la 50 de km de Timișoara.

Distracția a început la ora 15.30, cu tradiționalele jocuri săteşti: „Tragerea de funie”, „Aruncarea bolovanului” sau „Alergatul în sac”, la care au participat elevii și tinerii cei mai puternici din comună, iar de la ora 18.30, a avut loc și o amplă paradă a portului popular unde s-au prezentat mai multe ansambluri folclorice.

”Cu ani în urmă, noi, cetățenii din comună, am vrut să facem ceva special. Cineva a venit cu ideea de a organiza Rachiada – Festivalul Rachiului. Și așa a rămas.

În monografiile satului – scrise în limba sârbă, în limba română și una în limba germană – este pomenită țuica (rachiul) – o băutură de zi cu zi a oamenilor.

În majoritatea documentelor se vorbește de țuica din dude – un produs de consum zilnic.

Rachiul de prune se consuma numai când veneau musafirii și era considerat a fi mai de calitate. Era ceva mai elevat.

Când nu mai era țuică din dude, oamenii mai consumau și țuică din cereale achiziționată din satul vecin -Igriș, dar se spune că era de calitate îndoielnică.

Când am hotărât să facem acest eveniment, ne-am gândit că, dat fiind faptul că țuica de prune era regina băuturilor în localitate, am dedicat festivalul prunei”, a explicat Dragomir Petcov, învățător, membru în echipa de organizare a Festivalului rachiului.

Un interes deosebit l-a avut concursul Cel mai bun rachiu, la care au participat mici producători din localitate, dar și din alte zone din România, inclusiv din Serbia.

”Am dorit să organizăm un eveniment special pentru comună și după mai multe analize ne-am gândit la Festivalul rachiului, astfel manifestarea a ajuns la ediția a noua.

De la început desfășurăm aceleași activități cum sunt jocurile sătești, la care participă tinerii și copiii. Vrem ca să nu fie uitate aceste manifestări tradiționale. Mai avem degustarea rachiului, parada populară, concursul de degustare a rachiului și spectacolul folcloric.

Este o mândrie pentru noi când vedem că vin oameni din regiuni așa îndepărtate din Serbia și din România, fiindcă festivalul a devenit așa cunoscut.

La concursul Cel mai bun rachiu, competitorii trebuie să se înscrie în ziua concursului până la ora 15.00, cu 2 litri de om, sticlele fiind numerotate.

Numai două persoane care fac și punctajul, cunosc identitatea participanților. Noi nu aflăm numele participanților decât la final.

Am vrut ca acest concurs să fie corect și prietenește. Nu este un premiu în bani, ci este un concurs pentru prietenie”, a spus Borco Iorgovan, președintele Uniunii Sârbilor din România filiala Sânpetru Mare.

Centrul atenției a fost marele spectacol internațional de folclor care a început la ora 21.00, la care și-au dat concursul Ansamblul Laza Nancici” din Vrseti Serbia, Ansamblul Sloga din Felnac, România, Ansamblul Izvor din Saravalw, Orchestra de tamburași Batini Becari din Sânnicolau Mare și Ansamblul Plavi Delia din Sânpetru Mare.

De asemenea, invitați speciali au fost vedetele din Serbia Gordana Goca Lazarevici și Liuba Lukuc, acompaniate de orchestra Ambasador.

Organizatorii Festivalului rachiului sunt în fiecare an Uniunea Sârbilor din România, filiala Sânpetru Mare, cu sprijinul Primăriei Sânpetru Mare.

Comentarii

comentarii