Acasă Actualitate Mii de credincioși, la Sfânta Liturghie de Crăciun oficiată de ÎPSS Ioan,...

Mii de credincioși, la Sfânta Liturghie de Crăciun oficiată de ÎPSS Ioan, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara a fost, de Crăciun, locul unde mii de credincioși bănățeni s-au adunat pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Acesta a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, într-o slujbă încărcată de semnificație spirituală.

În cuvântul său de învățătură, ÎPSS Ioan a subliniat dimensiunea cosmică a Nașterii Domnului și rolul esențial al credinței în slujirea aproapelui:
„Nu putem intra în Împărăția cea de Sus singuri, fără frații lui Hristos aflați în suferință. Să nu-L căutăm nici azi pe Fiul lui Dumnezeu în palate împărătești, ci în lumea fraților Săi, lumea celor smeriți, a celor credincioși și în lumea suferinței.”

Răspunsurile liturgice și colindele creștinești au fost oferite de Corala Catedralei Mitropolitane, dirijată de prof. Bogdan Mureșan. Acestea au înfrumusețat atât momentul chinonicului, cât și finalul slujbei. Sute de credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, păstrând tradiția marilor sărbători creștine.

După-amiaza, credincioșii au revenit pentru slujba de Vecernie, urmată de tradiționalul concert de colinde susținut de corul Catedralei. Evenimentul a atras sute de participanți, consolidând atmosfera festivă și spirituală a Nașterii Domnului.

Comentarii

comentarii