Acasă Actualitate Militari, jandarmi și polițiști au defilat în fața Palatului Administrativ de Ziua...

Militari, jandarmi și polițiști au defilat în fața Palatului Administrativ de Ziua Drapelului – Foto

DISTRIBUIȚI

În data de 26 iunie a fiecărui an se sărbătorește Ziua Națională a Drapelului României. Și anul acesta la Timișoara această dată a fost marcată de o ceremonie militară și o scurtă slujbă religioasă. În fața Palatului Administrativ au fost prezenți președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra și prefectul de Timiș, Eva Georgeta Andreaș.

Ceremonia a început cu prezentarea trupelor prezente la eveniment: Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, echipaje de jandarmi de la Inspectoratul Județean și polițiști locali, dar și personalul cu funcții administrative speciale din cadrul penitenciarului din Timișoara. Mitropolitul Ioan și alți preoți au fost, de asemenea, prezenți pentru a oficia slujba de sfințire a drapelului.

Festivitatea a început cu un scurt discurs al președintelui Consiliului Județean, Călin Dobra, care a făcut apel la patriotism în rândul tinerilor. Acesta a spus că doar dând dovadă de patriotism se pot rezolva problemele din educație, sănătate și administrație cu care se confruntă țara noastră. El consideră că a făcut și continuă să facă tot posibilul pentru a servi interesele județului.

În următoarea fază a ceremoniei, preoții prezenți au rostit ”Tatăl Nostru” și au sfințit drapelul care, mai apoi, a fost prezentat în fața personalităților aflate în fața Prefecturii. Înainte de a fi arborat, acesta a fost sărutat de Călin Dobra, Eva Andreaș și comandantul Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, colonelul Dan Ionescu.

În timpul arborării drapelului s-a intonat imnul național al României, „Deșteaptă-te Române”. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea trupelor prezente în fața Palatului Administrativ. În afara unor mici probleme cu sistemul de sonorizare, ceremonia s-a desfășurat fără incidente, în fața unui public de câteva zeci de persoane.

Comentarii

comentarii