Acasă Economic Milka te duce în Alpi

Milka te duce în Alpi

311
DISTRIBUIȚI

Calitatea produsului, consistenţa în comunicare şi dorinţa de a fi în topul preferinţelor consumatorilor sunt elementele care stau la baza succesului mărcii Milka. De-a lungul anilor, Milka s-a adaptat subtil la noile timpuri şi la noile cerinţe ale consumatorilor. Iar pentru că mărcile de succes trebuie să inoveze permanent, să evolueze şi să rămână o preferinţă constantă pentru consumatori, Milka lansează o nouă campanie de comunicare: „Milka. Gustul care te duce în Alpi”.
„Esenţa mărcii nu se schimbă, Milka este în continuare cea mai fină ciocolată, făcută cu lapte din Alpi. Abordarea campaniei este însă diferită, fiind construită pe ideea „evadării”. Mesajul acesteia este următorul: nu trebuie să te duci până în Alpi pentru a te bucura de frumuseţea lor, e suficientă o bucăţică de Milka, al cărei gust fin te va face să te simţi ca şi cum ai fi acolo”, spune Cristina Pîndaru, Brand Manager Milka.
Conceptul campaniei are ca punct de plecare înţelegerea nevoilor şi stilului de viaţă al consumatorilor. În urma unui studiu făcut de Kraft Foods, a reieşit faptul că, în prezent, consumatorii simt nevoia să ia o pauză de la ritmul alert al vieţii, fiindu-le dor de acele momente de confort şi siguranţă, când se răsfaţă pe ei şi pe cei dragi cu plăcerile simple ale vieţii.
Milka este în topul preferinţelor consumatorilor, ceea ce demonstrează ataşamentul acestora faţă de marcă: conform studiului Top Brands 2009 , Milka este pe locul 4 la categoria Alimente, înregistrând o evoluţie semnificativă faţă de anul 2008, când s-a situat pe locul 7 în acelaşi top. În ceea ce priveşte popularitatea, în 2009, mai mult de jumătate dintre gospodăriile din România au consumat Milka, peste 7 din 10 români au menţionat spontan marca Milka când li s-a cerut să menţioneze o marcă de ciocolată, iar mai mult de 97% au recunoscut numele Milka, atunci când le-a fost mentionat.
Milka vine din lumea magică a Alpilor, o lume a purităţii şi prospeţimii,
o lume plină de culori vii, ca albastrul cerului şi verdele crud al ierbii, o lume care are o fărâmă de magie. Valorile mărcii sunt: naturaleţe, autenticitate, fineţe, puritate, bucurie, inocenţă, iar misiunea ei este să încânte consumatorii cu plăcerea celei mai fine ciocolate.
La mai mult de un secol de la apariţia sa, în 2002, Milka a fost lansată şi în România, iar astăzi ocupă o poziţie de top în categoria de ciocolată. Conform datelor AC Nielsen, în România, Milka este marca de ciocolată cu cea mai rapidă creştere a cotei de piaţă valorice, 80% creştere faţă de 2005, raportat la nivelul întregii pieţe de ciocolată. Bazele pentru acest succes sunt inovarea continuă a portofoliului şi susţinerea mărcii printr-o poziţionare puternică, diferenţiată.
În timp ce tableta de 100g cu lapte din Alpi rămane pilonul de bază al mărcii, Milka a crescut semnificativ prin dezvoltarea unui portofoliu în care diversele formate şi ingrediente adresează o arie largă de nevoi ale consumatorilor.

Comentarii

comentarii