Acasă Politica Miluţ negociază cu PDL, ţărăniştii îl exclud din partid

Miluţ negociază cu PDL, ţărăniştii îl exclud din partid

438
DISTRIBUIȚI
altDivergenţele din PNŢCD continuă, cele două grupuri formate în cadrul partidului (unul condus de Radu Sârbu şi celălalt de Marian Petre Miluţ) apelând la diverse metode pentru a demonstra că dreptatea este de partea lor. Astfel, sâmbătă, 12 septembrie, aripa Miluţ organiza un congres, în timp ce gruparea Sârbu se întrunea într-o şedinţă convocată de Comitetul Naţional de Conducere (preşedinte – Gheorghe Ciuhandu), pentru a reformula statutul partidului şi programul politic. La congresul grupului Miluţ au fost prezenţi, ca invitaţi, democrat-liberalii Boc, Blaga şi Videanu, dar şi candidatul PNL la preşedinţie, Crin Antonescu. Ţărăniştii prezenţi la congres, printre care şi timişoreanul Marius Popovici, au hotărât să formeze o alianţă electorală şi politică cu PD-L. Aripa Sârbu consideră congresul de sâmbătă, deci şi deciziile aprobate în cadrul acestuia, ca ilegale şi nestatutare, hotărând în unanimitate excluderea lui Marian Petre Miluţ din PNŢCD.

 
Alt congres, în 26 septembrie
 
Gruparea condusă de Sârbu, care se recomandă ca fiind “conducerea statutară a PNŢCD” a dat publicităţii un comunicat prin care încearcă „informarea corectă a opiniei publice şi a liderilor PDL şi PNL invitaţi la reuniunea privată a domnului Miluţ, desfăşurată la Palatul Parlamentului în ziua de 12 septembrie a.c.”. “Congresul PNŢCD va avea loc la data de 26 septembrie a.c., în Bucureşti, la solicitarea a 26 organizaţii judeţene. Menţionăm că la şedinţa CNC condusă de preşedintele Gheorghe Ciuhandu au participat 56 membri din cei 84 aleşi la Congresul PNŢCD din ianuarie 2007, deci majoritatea calificată”, transmit ţărăniştii. În plus, aceştia explică de ce s-a hotărât excluderea lui Miluţ din partid: “Pentru atentate grave la interesele legitime ale PNŢCD, pentru ignorarea deliberată a forurilor legal alese şi pentru dispoziţiile ilegale şi discreţionare, instanţa jurisdicţională şi de arbitraj a partidului – Juriul de Onoare, Disciplină şi Arbitraj (JODA), a hotărât în unanimitate în şedinţa publică din septembrie 2009 excluderea din PNŢCD a domnului Marian Petre Miluţ. Ca urmare, toate actele emise ulterior Congresului din 2008, inclusiv convocarea reuniunii partizanilor săi, cu pretenţie de congres, este lovită de nulitate şi nu pot angaja partidul”. 
 
Alianţă contestată
 
“Este cu atât mai surprinzătoare şi suspectă noua direcţie politică proclamată de gruparea Miluţ – alianţa cu PDL – cu cât este binecunoscută de mult timp ostilitatea vocală şi contondentă a cuplului Miluţ – Pavelescu faţă de preşedintele Băsescu. Amintim că pentru atitudini cvasisimilare, domnul Miluţ n-a ezitat să excludă şi să sancţioneze sever lideri ţărănişti cu state vechi şi merite consacrate. Oportunismul şi machiavelismul trădeaza caractere incompatibile cu o viaţă publică morală”, mai transmit ţărăniştii din aripa Sârbu. Aceştia se declară foarte surprinşi de prezenţa la congresul organizat de Miluţ a lui Crin Antonescu, mai ales prin prisma faptului că se decidea o aliere cu PD-L. “Regretăm şi nu înţelegem prezenţa domnului Crin Antonescu, preşedintele PNL şi candidat la preşedinţie, la o reuniune care proclama susţinere pentru principalul său adversar politic. Bănuim că un rol nefericit l-a jucat “multipartidicul” consilier Pavelescu, cu o neîntrecută “performanţă” prin 6-7 partide”, se arată în comunicat.
 
Dreptate căutată în instanţă
 
“Dorim să facem o precizare utilă şi esenţială: adevăratul spirit ţărănist, liderii consacraţi – preşedintele de onoare Ion Diaconescu, surorile Coposu, G. Ţepelea, Gheorghe Ciuhandu, V. Ciorbea, I. Caramitru, A. Dimitriu ş.a., foştii demnitari şi majoritatea parlamentarilor ţărănişti – se regăsesc în PNŢCD condus de Radu Sârbu. Cine doreşte legitimitate, onoare şi buna tradiţie a ţărăniştilor, trebuie să ne caute pe noi, conducerea aleasă legal şi statutar la Congresul din 24 august 2008, blocată în instanţă de peste un an de intervenţiile distructive ale grupării Miluţ”, trasmite gruparea Sârbu. Cert este că până la data la care instanţa va hotărî de a cui parte este dreptatea, de suferit are PNŢCD-ul, partid istoric ai cărui simpatizanţi, şi aşa nu foarte numeroşi, par tot mai bulversaţi, mai ales că partidul va rata, foarte probabil, şi participarea la prezidenţialele din toamnă. 
 

Comentarii

comentarii