Acasă Politica Ministrul Oprea vrea 10 procente pentru UNPR

Ministrul Oprea vrea 10 procente pentru UNPR

DISTRIBUIȚI

Preşedintele executiv al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, a declarat, la Reşiţa, că formaţiunea politică din care face parte va candida singură la alegerile locale şi generale, însă vor fi încheiate şi protocoale cu partenerii din coaliţie, pe plan local. „Susţinerea va fi reciprocă. Am avut sâmbătă o întâlnire cu prim-vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde, cu care sunt prieten bun, chiar la Consiliul Judeţean. Obiectivul UNPR pentru alegerile din 2012 este de cel puţin 10%”, a precizat preşedintele executiv al UNPR.

Gabriel Oprea a subliniat că, în prezent, există stabilitate în România, că nu sunt probleme în coaliţie, iar ţara a înregistrat o creştere economică în ultima perioadă. „Am convingerea că actuala coaliţie va câştiga alegerile atât la Caraş-Severin, cât şi la nivel naţional. Cred că electoratul ne va da votul, chiar dacă Guvernul actual a fost nevoit să pună în practică o serie de măsuri grele, nepopulare, dar necesare şi juste”, a afirmat liderul UNPR şi ministrul apărării.

Comentarii

comentarii