Acasă Actualitate Ministrul Transporturilor anunţă de la Timişoara: ”Deszăpezirile trebuie să se facă în...

Ministrul Transporturilor anunţă de la Timişoara: ”Deszăpezirile trebuie să se facă în 24 de ore”

DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor a anunţat vineri la Timişoara că autorităţile locale din toată ţara nu vor mai fi surprinse de venirea iernii, pentru că s-au încheiat contractele cu firmele care asigură deszăpezirea.

O singură stavilă există în calea deszăpezirii: maşinile care nu se vor retrage pe cod portocaliu de pe drumurile naţionale sau autostrăzi ori care ar staţiona pe marginea carosabilului.

„În acest an nu vor fi luaţi pe nepregătite de iarnă. În acest an avem acoperite toate zonele din întreaga ţară din punct de vedere al contractelor pentru deszăpezire. Din 58 de zone avem acoperite 57. Vorbesc de contracte multianuale pe 4 ani. S-a încheiat şi contractul pentru asigurarea sării. Mai avem două loturi pe Bucureşti, dar urmează să fie soluţionate şi acele contestaţii. Dacă nu se vor soluţiona în timp util, avem utilajele necesare să facem faţă.

De la începutul anului, ministerul a cerut ca fiecare Direcţie Regională de Drumuri şi Poduri să devină unitate operaţională, astfel încât să-şi poată lansa singuri procedurile de achiziţii şi să nu mai aştepte după lungile avize de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Nimeni nu va avea nicio scuză dacă apar probleme în procesul de deszăpezire. De asemenea, vom avea procedura ca în momentul în care avem un cod portocaliu sau suntem informaţi că sunt condiţii meteo nefavorabile pe o anumită regiune, voi trimite un secretar de stat în acea regiune, care se va implica şi coordona personal împreună cu directorii şi cu toţi factorii implicaţi activităţile pentru a se finaliza aşa cum ne dorim cu toţii.

Deszăpezirea trebuie să se facă în 12 ore, aşa cum a cerut şi premierul Mihai Tudose, dar şi participanţii la trafic să înţeleagă că îndepărtarea zăpezii se face mult mai eficient dacă drumurile naţionale şi autostrăzile sunt degajate de autovehicule, în caz contrar prioritară devenind salvarea vieţilor umane”, spune Cuc.

Comentarii

comentarii