Acasă Actualitate Minori cu identităţi false la frontiera arădeană

Minori cu identităţi false la frontiera arădeană

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi minori, unul din România şi unul Republica Moldova, care au încercat să iasă ilegal din ţară prezentând la controlul de frontieră documente de identitate false sau aparţinând altor persoane. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat o persoană de sex feminin, care s-a legitimat la controlul de frontieră cu un paşaport  eliberat de autorităţile din România. Comparând fizionomia persoanei cu cea din fotografia aplicată în documentul de trecere a frontierei, prin metoda portretului vorbit, s-a stabilit faptul că documentul prezentat aparţine altei persoane. Din declaraţia tinerei şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că aceasta este din România şi are doar 16 ani. El a recunoscut că documentul de identitate pe care l-a prezentat la ieşirea din România aparţine unei prietene şi s-a folosit de paşaportul ei pentru că dorea să ajungă în Spania la un prieten. Câteva ore mai târziu, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, călătorind cu trenul internaţional ,,Dacia’’ care circulă pe relaţia Bucureşti – Viena s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un tânăr care s-a legitimat la controlul de frontieră cu o carte de identitate românească. Cu ocazia efectuării controlului documentului de călătorie, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea acestuia. Astfel, în urma verificărilor realizate cu aparatura din dotare, s-a constatat că documentul prezentat este fals total. Din declaraţia băiatului şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta este din Republica Moldova şi are 16 ani. El a susţinut că documentul de identitate pe care l-a prezentat la ieşirea din România l-a cumpărat din Republica Moldova cu 250 euro şi a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Italia la un prieten.

Comentarii

comentarii