Acasă Eveniment Minunea de la Reşiţa

Minunea de la Reşiţa

658
DISTRIBUIȚI

Bătrânii – a doua familie a lui Pavel Fiştea
În Caraş-Severin, la Reşiţa, numită timp de mai bine de 200 de ani „Cetatea de foc”, apoi, pentru că fonta şi oţelul de aici nu prea mai erau de trebuinţă, a primit apelative de genul „Oraşul cu poeţi” şi „Oraşul dramaturgiei”, există o instituţie socială care s-a numit când Casă de batrâni, când Cămin spital, când Azilul de bătrâni, când Centru de îngrijire şi asistenţă. Până aici, nimic deosebit, pentru că în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi în mai toate oraşele din România există aşa ceva. Ce nu există însă peste tot şi există la Reşiţa ? Un om ca Pavel Fiştea. Directorul de aici nu a terminat psihologia, medicina, asistenţa socială, sociologia sau o altă facultate umanistă, ci ştiinţe economice, dar înţelege mult mai bine decât specialiştii în domeniu problemele bătrânilor.

Pe zâmbete, răchie şi bătrâni

„Să nu scrii cumva despre mine”, m-a avertizat într-una dintre zile, „nu fac nimic altceva decât ceea ce aş face pentru părinţii mei”. În urmă cu exact 19 ani, Pavel Fiştea prelua două cămine aproape dezafectate, în care mai trăiau câţiva bătrâni. Căminele erau încuiate, seara, cu lacăte pe dinafară, pentru ca pensionarii să nu părăsească incinta. Peisajul interior era dezolant: paturi ruginite, saltele şi pături rupte, lenjerie soioasă sau absentă, becuri şi tuburi de neon lipsă, multă mizerie.Timp de 19 ani, Pavel Fiştea s-a luptat cu sistemul, cu mentalităţile moştenite din alt regim, cu autorităţile, cu inerţia. Şi-a făcut mulţi prieteni în ţară. Şi-a făcut mulţi prieteni peste graniţă. Toţi l-au ajutat să-şi materializeze visul şi să transforme cele două cămine din cartierul Minda în centre vitale, care să atragă şi nu să respingă,
care să însufleţească şi nu să dea impresia de antecameră a trecerii dincolo.
 „În 19 ani am primit gratis bunuri în valoare de peste 200 de miliarde de lei”, îmi mai spune Pavel Fiştea. Era firesc să-l întreb cum a reuşit. „Pe zâmbete, răchie şi pe demonstraţia că tot ceea ce se primeşte se îndreaptă numai spre bătrânii mei din cămine. Am prieteni în Austria, Danemarca, Germania, Norvegia, Olanda, Suedia, Statele Unite ale Americii, Republica Sud Africană. Toţi mă ajută. Am primit centrală termică, bucătărie complet utilată, maşini, mobilier, alimente, medicamente, îmbrăcăminte şi încălţăminte, generator de curent electric pentru vârstnicii de la Secu, aparatură medicală. Am primit consumabile. Multe consumabile. Gratis. Ştii ce înseamnă să primeşti gratis tone de pampers şi de detergenţi ? Am unit cele două cămine şi spaţiul nou creat a devenit sală de mese şi de festivităţi. Am înlocuit uşile şi ferestrele cu termopane, am igienizat şi zugrăvit totul, am construit chiar o bisericuţă, care acum este folosită şi de vecinii din cartierul Marginea. Dar ceea ce mă bucură că am realizat, dincolo de aceste îmbunătăţiri materiale, este că vârstnicii mei au altă mentalitate. Se bucură de viaţă, se bucură de comunitatea pe care am creat-o. O mare parte din timp îl petrec cu această a doua familie a mea. Sufăr alături de ei, mă bucur alături de ei”.

Comentarii

comentarii