Acasă Promo Miracolul veneţian – o călătorie prin lumea artelor

Miracolul veneţian – o călătorie prin lumea artelor

DISTRIBUIȚI

Cel mai grandios eveniment dedicat artelor contemporane din lume se desfăşoară în această toamnă într-unul din cele mai impresionante oraşe ale Italiei, Veneţia. Artişti din toate colţurile lumii îşi prezintă cultura naţională exprimată prin diverse forme de arte vizuale: instalaţii, artă video, performance, design ambiental – într-unul din oraşele-muzeu în aer liber. O escapadă în lumea artelor, un sejur plin de frumuseţe vizuală şi bucurie a sufletului la Bienala de artă de la Veneţia – aceasta este una din propunerile pe care Agenţia de turism Ultramarin v-o face pentru această toamnă. 

Călătoria prin Veneţia este o adevărată încântare, iar arhitectura, istoria, pitorescul, turiştii şi nu în ultimul rând emoţiile sunt atât de marcante, încât simţi nevoia să te opreşti aproape la fiecare pas pentru a vedea, înţelege, simţi mai adânc… Dar dacă treci prin Piaţa San Marco şi ajungi pe străduţele înguste la Canal Grande, priveliştea este desăvârşită: marea de turişti parcă se risipeşte, iar principala arteră acvatică, ce şerpuieşete în bucle şi serpentine fermecătoare prin centrul vechii Veneţii, mărginind impunătoare palate din vremuri de demult, te aşteaptă să urci într-o gondola tristă sau pe un vaporetto şi să o descoperi pe îndelete.

„Cea mai frumoasă stradă din lume” cum mai este numit Canal Grande, are patru kilometri şi de-a lungul acestuia una lângă alta şi împresurate de biserici, se ridică prea-bogatele palazzi, care amintesc de perioada de glorie a oraşului (din secolul al XIV-lea până la sfârşitul secolului al XV-lea). Perlele arhitecturale sunt clădiri în stilul veneţian, inspirat din Bizanţ, precum şi în stilul gotic caracteristic îndeosebi Veneţiei. Oraşul este împodobit atât de faţadele palatelor renascentiste, cât şi de grandioasele reşedinţe baroce, decorate cu rozete, ghirlande şi îngeraşi. Chiar dacă multe dintre clădirile de pe Canal Grande şi-au pierdut strălucirea, imaginea faţadelor monumentale ale palatelor este fascinantă. Cum la fel de fascinant este atunci când o iei pe canalele micuţe, pe care nu încape mai mult de o gondola o dată, şi te pătrunde din plin liniştea dintre clădirile vechi, istoria glorioasă dar şi dureroasă a veneţienilor, şi parcă te aştepţi ca o curtezană tristă să apară la un balcon fluturându-şi batista.

Oraşul este împânzit de măşti şi suveniruri la tot pasul, care te ademenesc prin ochii goi să le admiri meşteşugul. Totuşi, dacă arta pictorilor de măşti nu satisface gustul turistului pentru cultură, oricare dintre palatele şi bisericile veneţiene sunt adevărate muzee de artă de o valoare inestimabilă. Palatul Dogilor şi Basilica San Marco adăpostesc comori pe ziduri: Paolo Veneziano, creatorul şcolii de pictură veneţiene, Tintoretto şi Veronese, au pictat maiestuoasele clădiri cu opere unice, nemuritoare, pe lângă care nu poţi trece fără ca sufletul să ţi se cutremure de frumuseţe. Iar celebra Pala d’Oro din Basilica San Marco, amplasată în spatele altarului principal este o adevărată bijuterie. Pe plăcile de aur decorate cu pietre preţioase se observă 250 de picturi emailate, împodobite cu nestemate şi încadrate într-o ramă veche din argint suflat cu aur.

Veneţia are însă farmec mai ales celebrelor legende ale oraşului şi ale locuitorilor acestuia. Când străbaţi canalele micuţe într-o gondolă neagră (prea neagră, asemănătoare cu un sicriu, cum credeau unii scriitori), gondolierul poate să îţi cânte sau să îţi spună poveşti despre locuri: să îţi arate pe unde a evadat Casanova din închisoare, care sunt locurile unde se ascundeau îndrăgostiţii secolelor trecute, sau să te treacă pe sub Puntea Suspinelor la apus, asigurându-ţi astfel o iubire eternă…

Se spune că măcar o data în viaţă un călător trebuie să ajungă în Veneţia. Agenţia de turism Ultramarin vă invită aşadar să vedeţi frumosul oraş chiar în perioada Bienalei de Artă, o ocazie unică pentru a vedea cele mai reuşite expoziţii de artă contemporană din lumea întreagă, dar şi splendoarea Veneţiei sub soarele blând al toamnei. Pentru această excursie cu plecare în 28 septembrie se pot face rezervări aici.

Comentarii

comentarii