Acasă Actualitate Mirela Toc, funcționara „rebelă” din Primăria Timișoara, chemată încă o dată în...

Mirela Toc, funcționara „rebelă” din Primăria Timișoara, chemată încă o dată în fața Comisiei de disciplină

DISTRIBUIȚI

Mirela Toc, funcționară în Primăria Timișoara, este chemată, încă o dată, în fața Comisiei de disciplină, în data de 12 mai. Pe 10 februarie, aceasta a mai fost chemată să dea raportul o dată, după o sesizare făcută de primarul Nicolae Robu, în baza informațiilor puse la dispoziție, a spus edilul, de Cătălin Iapă, consilierul său personal la acea vreme.

Ultima dată când a ajuns în fața Comisiei, Mirela Toc a primit doar înștiințarea asupra sesizării semnate de primar, pe 11 decembrie. În acel raport, era precizat că nu și-a respectat îndatoririle din timpul programului, stând peste 50 de ore pe Facebook. Aceasta acuza faptul că în fotografiile atașate înștiințări, apărea adresa IP a altui calculator, nu al său. În 18 februarie, aceasta trebuia să se prezinte cu întâmpinarea, dar acea ședință a fost amânată „pentru un termen comunicat ulterior”.

„Așa s-a întâmplat și în 2016, cu altă colegă. Tot așa i-au scris, dar nu au mai continuat cercetările”, credea, atunci, funcționara. Acum, se pare că ajunge din nou în fața comisiei conduse de Simona Drăgoi, în același caz.

„În acest sens, puteți formula o întâmpinare care să conțină răspunsul dumneavoastră la toate capetele de acuzare, precum și mijloacele de probă prin care apreciați să vă apărați”, scrie în hârtia primită acum de Mirela Toc.

Comentarii

comentarii