Acasă Actualitate Mitropolitul Banatului, la hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj

Mitropolitul Banatului, la hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj

DISTRIBUIȚI

ÎPS Ioan Selejan, arhiepiscopul Timişoarei şi mitropolitul Banatului, a fost prezent și în acest an, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, în mijlocul credincioşilor lugojeni. Chiriarhul Banatului a fost întâmpinat în mod tradițional, la intrarea în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, care și-a sărbătorit hramul, de P.On. Ioan Cerbu, protopopul ortodox român al Lugojului, împreună cu slujitorii sfântului locaş şi o mulţime de credincioşi. ÎPS Ioan a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi condus de pr. Ionel Popescu, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei. La serviciul divin au participat numeroși credincioși din parohie, oficialitățile locale, în frunte cu primarul Francisc Boldea și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, reprezentanți ai celorlalte culte și confesiuni din Lugoj, membrii delegațiilor oficiale ale orașelor din străinătate prezente la Ruga lugojeană, numeroși invitați. După slujbă, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, transmițând și o invitație celor prezenți: „Să ctitorim, aici, la Lugoj, o cetate a păcii”, iar preotul paroh Ioan Cerbu a adus mulțumiri Mitropolitului Banatului pentru bucuria făcută credincioșilor parohiei prin prezența la hramul bisericii, dar și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei sărbători. Conform tradiției, manifestarea s-a încheiat cu înconjurul bisericii, cu prapurii și steagul breslelor de meseriași în frunte.

 

Comentarii

comentarii