Acasă Cultura Modificare de program, la Filarmonică

Modificare de program, la Filarmonică

DISTRIBUIȚI

Concertul educativ al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, „Petrică şi Lupul”, programat pentru joi, 15 aprilie, a fost reprogramat pentru luni, 26 aprilie, cu începere de la ora 17, în Sala Capitol. Povestea muzicală „Petrică şi Lupul”, o lucrare pentru povestitor şi ansamblu orchestral semnată de Serghei Prokofiev, a fost scrisă în 1936, după reîntoarcerea compozitorului în Rusia, la cererea Nataliei Sats, directoarea Teatrului Muzical pentru Copii din Moscova. Spectacolul, care a avut premiera pe 2 mai a aceluiaşi an, este o lucrare deosebită, pentru că personajele principale ale basmului sunt interpretate de instrumente muzicale. Faima de care s-a bucurat de-a lungul deceniilor acest basm muzical a făcut ca acesta să fie înregistrat cu vocile unor actori faimoşi acompaniaţi de unele dintre cele mai prestigioase orchestre din lume, dar şi să fie adaptat într-o serie de desene animate sau ca parte a altor lucrări muzicale.

Comentarii

comentarii