Acasă Politica Moţiunea a fost respinsă. Guvernul Boc rămâne. Genocidul social continuă

Moţiunea a fost respinsă. Guvernul Boc rămâne. Genocidul social continuă

DISTRIBUIȚI

Maria Barna – singurul ales din Timiş care a votat împotriva ordinelor de partid

Moţiunea de cenzură a PSD a fost respinsă la Parlament, întrunind doar 228 de voturi "pentru", în condiţiile în care, pentru a fi adoptată, ar fi fost nevoie de 236 de voturi. Împotriva moţiunii au votat 197 de parlamentari.
Secretarul Camerei Deputaţilor Mihai Voicu (PNL) a anunţat că în favoarea moţiunii de cenzură s-au pronunţat 228 de parlamentari, s-au înregistrat trei voturi nule şi 197 de voturi "împotrivă". Senatorii şi deputaţii au votat cu bile la moţiunea de cenzură. Constituţia prevede că Senatul şi Camera Deputaţilor, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

 

Carmen Barna – singurul ales din Timiş care a votat împotriva ordinelor de partid

Aleşii din Timiş au votat aşa cum le-a cerut partidul. Excepţia au făcut deputatul PD-L Valeriu Tabără, absent nemotivat şi deputatul Maria Eugenia Barna, cea care a votat pentru moţiune şi urmează să fie exclusă, alături de alţi patru deputaţi din UNPR.

 

Comentarii

comentarii