Pentru pasionații de volei sunt organizate turnee pentru amatori, dedicate tinerilor care doresc să se bucure de spiritul competițional. Acestea se desfășoară pe mai multe categorii de vârstă: gimnaziu (clasele V-VII), liceu (clasele IX-XII) și tineret 18+. Pentru entuziaștii din clasele primare, se pregătește un eveniment special – Cupa MiniStars, o ocazie perfectă pentru activități distractive pe nisip desfășurate într-un cadru adaptat vârstei lor.
Pentru cei care caută relaxare, muzica va fi oferită de pe scena principală, alături de o varietate de gustări și băuturi, perfecte pentru a fi savurate pe marginea terenului sau în spațiul special amenajat.
Distracția pentru toate vârstele va fi garantată. Vă invităm să vă alăturați și activităților dedicate, precum spuma party, pictură pe față și ateliere interactive, potrivite atât pentru copii cât și pentru părinți. Pentru cei pasionați de sport, sunt pregătite activități precum ping pong, tir cu arcul, badminton și mini volei. De asemenea, trambulina și mingile de plajă sunt la dispoziție pentru momente de joacă și energie pozitivă, iar pentru a răcori atmosfera va fi amenajată și o zonă pentru concursuri cu baloane de apă.
MONS Beach Volley Festival este unicul eveniment din zona de vest a țării creat cu scopul de a aduce plaja și distracția de la mare și la câmpie! Biletele pentru festival pot fi achiziționate de pe pagina evenimentului monsevents.ro sau de pe link-ul Bilete MONS Beach Volley Festival. Pentru înscrierea în campionatul de volei vă invităm să accesați site-ul web, unde se află informații despre tarife și modalități de înscriere (https://monsevents.ro/).
Comentarii
comentarii