Acasă Administraţie Monumentele și clădirile istorice din Timișoara mai mult se degradează decât se...

Monumentele și clădirile istorice din Timișoara mai mult se degradează decât se reabilitează

DISTRIBUIȚI

Direcția Județeană de Cultură Timiș, deși funcționează cu personal redus, 16 din 44 de angajați necesari. Directorul executiv al instituției, Sorin Vlad Predescu, a vorbit despre cele 92 de atribuții care intră în subordinea acestora dintre care a menționat avizele, cercetările și aprobările pentru reabilitarea monumentelor istorice și a clădirilor de patrimoniu, protejarea siturilor arheologice, îngrijirea muzeelor și organizarea sau susținerea evenimentelor culturale.

Vorbind despre ritmul în care clădirile de patrimoniu se reabilitează, Predescu a spus că acesta nu este unul îmbucurător: „mai mult se degradează decât se restaurează”. Singurii bani care duc la reabilitări sunt privați, doar în unele cazuri restrânse apare sprijinul unor instituții publice. S-au făcut intervenții împreună cu polițiștii, s-au dat și avertismente, dar s-au aprobat și 74 de proiecte de restaurare. Singurul lucru pozitiv găsit de directorul instituției este faptul că acțiunile de restaurare care nu sunt conforme cu legislația sunt mai puține ca în trecut.

Șeful DJC Timiș a vorbit și de colaborarea cu Consiliul Județean Timiș și de controalele realizate la muzeele conduse de acesta. Descentralizarea sistemului de muzee a dat o lovitură instituției, dar și muzeelor, care, în unele cazuri, au ajuns să fie abandonate sau dărăpănate. Șeful instituției se sperie de faptul că s-ar putea pierde din patrimoniu în acest fel. Și certurile între instituții privind deținătorul adâncesc problemele muzeelor.

O veste pozitivă pentru instituție este că, după discuții cu diferite ministere, s-a rezolvat problema înființării unui Muzeu al Revoluției. Se intenționează ca acesta să fie național, ceea ce ar face ca el să intre în administrarea Ministerului Culturii.

Altă problemă rezolvată de DJC Timiș a fost cea a siturilor arheologice din vatra satelor, care, uneori, sunt problematice pentru cei care vor să ridice construcții. Astfel de probleme au fost întâmpinate în Moșnița Veche, Dudeștii Vechi sau Freidorf. Altă problemă este cea a statuilor în stare de degradare, Predescu amintind de Coloana Ciumei din Piața Unirii.

Instituția oferă și suport tehnic și informațional celor care organizează evenimente, dar se ocupă și în mod direct de concerte, spectacole de teatru, expoziții sau alte evenimente culturale. Printre cele la care DJC Timiș a contribuit se numără „Ceau Cinema”, „Serile patrimoniului” sau „Ziua Internațională a Monumentelor Istorice”.

Comentarii

comentarii