Acasă Eveniment Mort în poarta spitalului la Oţelu Roşu

Mort în poarta spitalului la Oţelu Roşu

DISTRIBUIȚI

Un tânăr de 27 de ani din Caraş Severin şi-a pierdut viaţa chiar în poarta spitalului orăşenesc de la Oţelu Roşu, după ce s-a lovit cu maşina de un stâlp pe care l-a retezat. Cumplitul accident s-a petrecut aproape de miezul nopţii, chiar în faţa porţii a Spitalului Orăşenesc din Oţelul Roşu. „În data de 25 iulie 2010, în jurul orei 23.25, un tânăr de 27 ani, din Zăvoi, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Oţelu-Roşu, pe fondul neatenţiei în conducere şi a vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi s-a lovit cu partea lateral-stânga de un stâlp de iluminat public situat pe direcţia sa de deplasare. În urma impactului conducătorul auto a rămas încarcerat în autoturism, fiind necesară intervenţia lucrătorilor din cadrul I.S.U. Caransebeş pentru descarcerare şi a celor din cadrul Serviciului de Ambulanţă care au constatat decesul conducătorului auto“,
ne informează inspectorul Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al poliţiştilor cărăşeni.
Tânărul de 27 de ani, aflat la volanul unui Logan ce rula dinspre Haţeg spre Caransebeş, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina de un stâlp de iluminat public. Impactul a fost aşa de puternic încât maşina s-a încolăcit cu partea şoferului de stâlpul de beton pe care l-a retezat. O bună bucată din stradă a rămas fără curent electric, cablu satelit şi telefoane.
Şoferul a murit pe loc şi a rămas prins între fiarele contorsionate ale maşinii care s-a răsturnat pe o parte. Pentru descarcerare,  pompierii militari de la ISU Caransebeş s-au chinuit mai bine de o oră. Cel mai mult le-a luat să îndepărteze stâlpul masiv din ciment căzut peste maşină şi care le punea viaţa în pericol. Numai după ce l-au îndepărtat s-au putut apuca de tăiat maşina pentru a scoate trupul tânărului afară.  Cu toate că a fost transportat la spitalul care se afla la nici 50 de metri, pentru bărbatul de 27 de ani nu sa- mai putut face nimic. Martorii spun că el ar fi încercat să evite doi motociclişti ce veneau dinspre Caransebeş, dar cert este că fiind pe o porţiune de drum dreaptă, şi el a avut viteză foarte mare din moment ce rupt stâlpul şi maşina s-a încolăcit pe după el. Acesta este un al treilea accident grav de circulaţie pe acest sfârşit de săptămână în care 4 oameni şi-au pierdut viaţa. În toate accidentele, viteza a fost principala cauză a producerii acestor evenimente rutiere.
Nici poliţiştii nu au stat degeaba, în aceeaşi perioadă constatând 448 de contravenţii, din care 235 numai pentru nerespectarea regimului vitezei, 21 de permise au fost ridicate, din care 10 şoferi au fost prinşi trecând pe roşu şi 3 erau cu alcoolemie la volan. Aşa că, poliţiştii vă sfătuiesc să vă gândiţi de două ori înainte de a apăsa prea tare pe acceleraţie…
 

Comentarii

comentarii