Acasă Eveniment Motociclist austriac, decapitat într-un accident teribil, produs în apropiere de Caransebeş

Motociclist austriac, decapitat într-un accident teribil, produs în apropiere de Caransebeş

DISTRIBUIȚI

moto austriac 00Un cetățean austriac, în vârstă de 24 de ani, a murit decapitat, vineri seară, după ce motocicleta enduro pe care o conducea s-a izbit de o autotutilitară care circula regulamentar și care transporta motociclete.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Ancuța Chețan, a declarat că accidentul a avut loc pe drumul care leagă municipiul Caransebeș de Muntele Mic. Astfel, un motociclist, cetățean austriac, în vârstă de 24 de ani, care se îndrepta spre Muntele Mic, a intrat cu viteză pe contrasens și a lovit în plin o autoutilitară care circula regulamentar, condusă de un cetățean ceh și care transporta motociclete. În urma impactului dintre motocicleta enduro și autoutilitară, cetățeanul austriac a murit pe loc, fiind decapitat. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în Caransebeș, pentru necropsie. De asemenea, un pasager din autoutilitară a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind ușor rănit la un braț. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii acestui accident.

Comentarii

comentarii