Acasă Actualitate Măsuri drastice la bac, în Timiş

Măsuri drastice la bac, în Timiş

164
DISTRIBUIȚI

Dosare penale pentru dascălii care mimează bacalaureatul…
marin popescuTranspiraţie, nu inspiraţie… asta ne promite Ministerul Educaţiei că va fi bacalaureatul din sesiunea iunie 2009. Profesorii au luat la cunoştinţa de deciziile ministerului şi, înaintea marelui examen, vor semna o hârtie prin care se obligă să fie vigilenţi, dar mai ales corecţi. Concret, în fiecare sală de examinare va exista un colţ al obiectelor de inspiraţie, elevul fiind obligat să se aşeze în bancă având asupra sa doar pixul şi cartea de identitate. Măsuri drastice de eliminare a fraudelor au fost luate deja şi în Timiş. MEC a promis că dascălii incorecţi se vor alege cu doare penale.

Candidaţii nu au voie decât o singură dată la toaletă…

“Elevii care vor încerca să copieze prin orice mijloace vor fi daţi afară din examen şi-l vor pica”, ne asigură inspectorul şcolar general adjunct Marin Popescu, din cadrul Inspectoratului Şcolar Timiş. În judeţ, pregătirile pentru examenul care începe luni, 22 iunie, am avut o întâlnire cu directorii, referitoare la aplicarea normelor de examinare, am analizat împreună ce trebuie făcut şi mai ales cum, sâmbătă ne vom reîntâlni, tot pe această temă, pentru ultimele detalii. Şi tot sâmbătă se trag la sorţi comisiile de examen din centrele de bacalaureat. M-am întâlnit şi cu reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei, în vederea colaborării pentru buna şi corecta organizare a acestui examen”, spune Marin Popescu. Mai mult decât atât, la o probă elevul va primi doar o singură dată permisiunea de a merge la toaletă, tocmai pentru a evita eventualele “înarmări” cu diferite surse de inspiraţie! În sesiunea iunie-iulie 2009, la examenul de bacalaureat din Timiş au fost înscrişi 7.160 de elevi, organizaţi pe 18 centre de examen şi 3 subcomisii: la Grupul Şcolar din Lovrin, la Liceul din Făget şi la Liceul Teoretic IRIS din Timişoara.

Dascălii incorecţi pot înfunda puşcăria

Ministerul Educaţiei pare să pună piciorul în prag, după ce examenele din anii trecuţi au fost pline de fraude. Astfel, cadrele didactice care înlocuiesc sau falsifică lucrări, dau candidaţilor soluţii la subiecte, tratează cu neglijenţă examenul de bacalaureat sau colectează bani de la elevi vor fi sancţionate penal. Membrii comisiilor vor da declaraţii scrise că vor respecta metodologia de bacalaureat şi că nu au rude de până gradul al patrulea printre candidaţii din centrul unde activează, se mai arată în nota ministerului. De asemenea, se va sancţiona drastic colectarea de bani de la elevi, pentru celebrul “protocol”. Bacalaureatul va avea loc în perioada 22 iunie – 2 iulie, iar rezultatele vor fi afişate pe 5 iulie. Eventualele contestaţii vor putea fi depuse tot pe 5 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 9 iulie.

Comentarii

comentarii