Acasă Actualitate Municipalitatea timișoreană și-a adus aminte de două dintre cartierele mai puțin „vizitate”,...

Municipalitatea timișoreană și-a adus aminte de două dintre cartierele mai puțin „vizitate”, Plopi și Ciarda Roșie

DISTRIBUIȚI

Două cartiere timișorene aflate mai departe de strada CD Loga nr. 1, au beneficiat de ceva atenție mai multă din partea primăriei. Mai multe străzi au primit un strat de piatră, excelent până va apărea asfaltul, a fost curățat un canal din zonă, dar și școala din zonă. Oamenii au primit chiar și promisiuni de reabilitare a trotuarelor.

Zilele trecute au fost efectuate lucrări de intervenție la drumuri și de ecologizare, în urma verificărilor în teren realizate de către reprezentantul Primăriei în aceste zone , împreună cu inspectorii din cadrul serviciului de salubrizare și ai direcției de drumuri.

În Ciarda Roșie, au continuat lucrările de pietruire a străzilor de pământ din cartier, astfel încât Ștefan Luchian, Iuliu Podlipny, Azaleelor, Anemonelor și Johann Jakob Ehrler sunt acum acoperite cu piatră. Acțiunea face parte din programul de intervenții al primăriei prevăzut pentru această zonă și care a făcut obiectul discuțiilor pe care managerul de cartier le-a avut la ultima întâlnire cu cetățenii din Ciarda Roșie.

În planul de lucrări din acest an pentru Ciarda Roșie mai sunt prevăzute reabilitarea trotuarelor de pe ambele părți ale străzii Nicole D. Cocea, aproximativ 1,6 km de trotuar, precum și amenajarea unei parcări care să deservească spațiile publice din zonă.

De asemenea, vor avea loc lucrări de amenajare a terenului de sport din curtea Școlii Gimnaziale Nr. 20. În urma sesizărilor primite de la cetățeni, a fost ecologizat și canalul ANIF din această zonă.

Comentarii

comentarii