Acasă Cultura Muzeul Banatului – exponatul lunii august: Decantor pentru vin cu blazonul conților...

Muzeul Banatului – exponatul lunii august: Decantor pentru vin cu blazonul conților Csekonics de Jimbolia și Ianova

DISTRIBUIȚI

Muzeul Național al Banatului Timișoara a stabilit exponatul lunii august 2020. Este vorba de Decantor pentru vin cu blazonul conților Csekonics de Jimbolia și Ianova.

Este o sticlă gravată, a doua jumătate a secolului al XIX-lea, înălțime 28 cm. Compartimentul de Arte Vizuale, donația familiei prof. dr. Horia Vermeșan în anul 2020.

Muzeograful Marius Cornea a explicat:

”Acest decantor pentru vin cu mare valoare documentară reprezintă una dintre rarele piese de artă decorativă păstrate în colecțiile Muzeului Național al Banatului, care depun mărturie despre istoria domeniilor nobiliare din Banat în secolul al XIX-lea.

Decantorul pentru vin, realizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, este decorat cu blazonul familiei Csekonics, care în anul 1864 primește titlul de conți de Jimbolia și Ianova, proprietarii celui mai mare domeniu nobiliar din comitatul Torontal, având Jimbolia ca centru de administrare a patrimoniului acestei familii din marea aristocrație maghiară.

Provenind din moștenirea contelui Csekonics Endre (1846-1929), acest decantor pentru vin a intrat în patrimoniul muzeului prin donație în anul 2020 din partea familiei prof. dr. Horia Vermeșan, colecționari pasionați de pictura și artele decorative din Europa Centrală.

După terminarea Primului Război Mondial inventarul mobil al domeniilor nobiliare din Banat, format din lucrări de pictură, sculptură, mobilier, obiecte din ceramică și sticlă, este dispersat.

În colecția de mobilier a muzeului se găsesc alte mărturii despre istoria celor două palate din Jimbolia ale familiei Csekonics: patru piese de mobilier Biedermeier de calitate artistică superioară, executate într-un atelier central-european la mijlocul secolului al XIX-lea, provenite din donația doamnei dr. Simona Vermeșan.

Conform declarațiilor donatoarei, garnitura de mobilier Biedermeier a fost achiziționată de la familia profesorului Detlev Strunk din Jimbolia, în proprietatea căreia piesele au intrat prin achiziție de la conții Csekonics din Jimbolia în anii `30 ai secolului XX, când celebra familie aristocrată a lichidat proprietățile din România”.

Comentarii

comentarii