Acasă Economic Neconformitățile constatate pe mai multe loturi de autostradă, aflate în execuție, fac...

Neconformitățile constatate pe mai multe loturi de autostradă, aflate în execuție, fac imposibilă recepționarea lor anul acesta

DISTRIBUIȚI

Neconformitățile constatate pe mai multe loturi de autostradă, aflate în execuție, fac imposibilă recepționarea lor anul acest, au anunțat, vineri, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În plus, aceștia transmit că antreprenorii trebuie să respecte contractele și să finalizeze toate lucrările înainte de recepția proiectelor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de către CNAIR, HG 343/2017 a stabilit că darea în exploatare a construcțiilor este posibilă doar după recepția la terminarea lucrărilor, care poate avea loc numai după finalizarea totală a lucrărilor, scrie News.ro. ”Acest act normativ a modificat drastic prevederile HG 273/1994, care oferea posibilitatea recepționarii unor lucrări nefinalizate sau care nu respectau prevederile proiectului, precum și preluarea doar a unor părți din construcție, pentru darea lor în exploatare. Aceste practici nu mai sunt permise de noua legislație privind recepționarea lucrărilor de construcție. Modificările legislative au provocat însă reacții vehemente din partea unor constructori, care consideră că prevederile în cauză îi dezavantajează. Legislația a fost modificată anul acesta tocmai pentru a nu se mai ajunge în situații precum cea de pe lotul 3 al Autostrăzii Orăștie-Sibiu, care a fost închis la scurt timp după darea în exploatare, din cauza unor deficiențe grave de calitate care au dus la apariția unor fenomene severe de instabilitate”, au transmis reprezentanții CNAIR.

Potrivit acestora, modificările legislative au completat decizia din acest an a Companiei de a pune accent pe respectarea calității lucrărilor executate și nu pe numărul de kilometri construiți. ”În acest context, CNAIR SA va recepționa lucrările doar dacă proiectele și rigorile standardelor de calitate sunt respectate de Antreprenori. Ca atare, neconformitățile constatate pe mai multe loturi de autostradă, aflate în execuție, fac practic imposibilă recepționarea lor anul acesta, în condițiile legii și în conformitate cu noua abordare a Companiei”, anunță CNAIR.

Potrivit Companiei, pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, care înregistrează un stadiu fizic de 79,59%, Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A., nu a prezentat o soluție tehnică viabilă pentru refacerea rampei podului de la km 76. ”Această rampă a fost demolată încă din luna octombrie 2016, din cauza instabilității constatate. S-a ajuns în această situație din cauză că Antreprenorul a decis să execute un viaduct mai scurt decât prevedea Studiul de Fezabilitate, ceea ce a dus la construcția rampei în cauză, pe un teren instabil. Practic Antreprenorul a pretins că va optimiza execuția lucrărilor și nu a respectat soluțiile tehnice din Studiul de Fezabilitate, care prevedea construirea unui viaduct destinat depășirii zonei cu teren de fundare slab”, anunță CNAIR.

Potrivit documentului, la km 68 al aceluiași lot, o echipă de control a CNAIR SA a sesizat, în vara acestui an, că terasamentul prezenta probleme severe de instabilitate, provocate de precaritatea soluțiilor tehnice aplicate și a calității scăzute a lucrărilor. ”Aceste cauze au dus la apariția unor fisuri și crăpături în îmbrăcămintea sistemului rutier, chiar în condițiile în care pe acel sector de drum nu exista trafic rutier. Ca urmare a problemelor constatate i s-a cerut la acel moment Antreprenorului să remedieze lucrările conform exigențelor de calitate impuse de legislație și de reglementările tehnice. Antreprenorul nu a luat însă măsurile solicitate și nici nu a remediat până la ora actuală o serie de alte problemele create de deficiențele de executare a șanțurilor colectoare. Faptul că aceste șanțuri au fost incorect executate, a permis infiltrarea apei în corpul autostrăzii, ceea ce a provocat apariția unor noi probleme de stabilitate a terasamentelor”, se mai arată în comunicat.

Pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva, unde stadiul fizic de execuție a lucrărilor este de 71,30%, se înregistrează întârzieri ale termenelor de execuție, deși constructorul, Asocierea S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.l., prezintă o mobilizare bună. Potrivit CNAIR, unul dintre motivele care au dus la aceste întârzieri a fost descoperirea unei peșteri cu lilieci în zona dealului Șoimuș. Doar după relocarea liliecilor din această peșteră, în luna august 2017, constructorul a putut să reia lucrările. Pentru lotul 3 al autostrăzii Sebeș – Turda , unde antreprenor este Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 99%.

”Cu toate acestea a fost nevoie ca recepția la finalizarea lucrărilor să fie reprogramată pentru data de 9 ianuarie 2018, deoarece s-au constatat mai multe neconformități. Principala problemă identificată este nerespectarea de către Antreprenor a propriului proiect tehnic de construcție a căilor de rulare pe pod. Un alt element care a făcut imposibilă recepția lucrărilor este reprezentat de existența unor zonele cu exces de bitum. Aceste zone sunt foarte periculoase, în special pe timp de ploaie și în perioada iernii deoarece nu asigură aderența minimă a pneurilor la suprafața de rulare, ceea ce poate duce la accidente cu deznodământ tragic”, mai transmite CNAIR.

În ceea ce privește iluminatul pe poduri, nici în acest moment constructorul nu a montat lămpi cu led și teledetecție, așa cum prevede proiectul privind siguranța circulației, aprobat de CNAIR SA, în urmă cu 2 ani și 6 luni. La acest moment, în zonele respective sunt montate lămpi cu sodiu și fără telegestiune, al căror consum dublează, practic, factura la energia electrică. În ceea ce privește lotul 4 al autostrăzii Sebeș – Turda, unde stadiul fizic este de 95%, Asocierea S.C. PORR Construct S.R.L. – PORR Bau GmbH, continuă lucrările și la această oră, în zona km 62+300, unde a avut loc o alunecare de teren.

”Despre fenomenele de instabilitate a terenului din acea zonă, constructorul și proiectantul acestuia, aveau deplină cunoștință, din datele oferite de Studiul de Fezabilitate. Antreprenorul nu a ținut cont însă de aceste date în momentul în care a aplicat soluții tehnice diferite de cele prevăzute în Studiul de Fezabilitate”, se mai arată în comunicatul CNAIR. În afară de aceste lucrări, pe lotul 4 Sebeș-Turda, constructorul, care și-a asumat un grafic de lucrări, trebuie să mai monteze parapeți de protecție, să realizeze marcajele orizontale și să finalizeze montarea gardurilor de protecție.

De asemenea, antreprenorul încă nu a finalizat lucrările de alimentare cu apă pentru Centrul de Întreținere și Coordonare, unde urmează să funcționeze un punct de control al Poliției Autostrăzi și o secție destinată utilajelor care asigură întreținerea acestei autostrăzi.

”Menționăm că la începutul acestui an constructorii au promis că vor încheia lucrările în vederea recepției, însă la ora actuală se constată existența unor probleme, provocate de acești antreprenori, care fie nu au respectat propriile grafice de lucrări fie și-au asumat riscuri mult prea mari”, mai susțin reprezentanții Companiei. Aceste situații fac, practic, imposibilă recepția legală loturilor în cauză.

Comentarii

comentarii