Acasă Administraţie Neînțelegeri în discurs în plenul CJ Timiș, între Raul Olajos și Alin...

Neînțelegeri în discurs în plenul CJ Timiș, între Raul Olajos și Alin Nica

DISTRIBUIȚI

Discuțiile duse la finalul plenului Consiliului Județean Timiș, la rubrica diverse, au arătat că între USR și PNL există neînțelegeri. De această dată și la propriu. Liderul consilierilor județeni ai USR, Raul Olajos, a cerut șefului instituției, Alin Nica, să găsească o modalitate prin care să fie ajutată financiar Timișoara, cel puțin pentru a se putea cumpăra centrale termice pentru spitale. Nica a răspuns, transmițând că vorbește cu Ministerul Energiei și cu furnizorii de gaze naturale.

Grupul consilierilor județeni USR, prin vocea lui Raul Olajos, a cerut miercuri în cadrul ședinței plenului Consiliului Județean Timiș, sprijinul președintelui CJT în deblocarea situației grave privind încălzirea în municipiul Timișoara. El a sugerat achiziția unor centrale termice la spitale, asigurându-se, astfel, și o independență a acestor unități medicale față de sistemul de termoficare al orașului.

”Am cerut efectuarea unei analize fulger a legii finanțelor publice și a codului administrativ din funcțiile pe care le deține (președinte CJT, vicepreședinte al Comitetului pentru situații de urgență, vicepreședinte PNL) pentru a găsi un cadru legal și operațional de susținere financiară din excedentele bugetare ale CJT de zeci de milioane a Timișoarei în actuala criza de termoficare. Cea mai urgentă măsură este asigurarea banilor necesari achiziției de gaz și cărbune timp de 1-2 luni, urmând ca, în paralel, să se facă achiziționarea de centrale termice măcar pentru spitalele din oraș. I-am cerut lui Alin Nica să iasă din zona de discurs și să pună la lucru resursele CJT, deoarece am văzut cu toții zilele trecute că există un excedent financiar”, a anunțat Olajos.

Alin Nica, chestionat în plen, a răspuns. Doar că răspunsul dat nu a fost cel așteptat, a fost unul diplomatic, el vorbind despre faptul că dă telefoane la București și la furnizorii de gaze și cărbune. Probabil s-a făcut că nu a înțeles ce îi cerea colegul său de (încă) alianță teoretică.
”O poziție echilibrată, pe care o apreciez ca de fiecare dată. Vreau să vă spun, legat de acest subiect că nu am stat impasibil, chiar dacă nu am venit public să spun ce am făcut. Pentru că domnul Olajos a insistat pe acest subiect, vreau să vă spun că am sunat și eu, am discutat cu directorul Delgaz Grid, să găsim soluții de deblocare la Colterm și măcăr să găsim modalități de asigurare a unui minim de gaz, care să pornească arderea cărbunelui, astfel încât să avem căldură la instituțiile sanitare și de învățământ din Timișoara. Sigur, voi continua să discut cu factorii de decizie de la București pe partea de alocare a banilor din rezerva bugetară. Aici e nevoie de o rectificare de buget, care nu se poate realiza decât prin ordonanță de urgență. Iar guvernul este interimar și privat de această pârghie de legislator. Dar, pe partea de intervenție pe lângă operatorii care ar putea să deblocheze situația fiți convinși că fac tot ce îmi stă în putință să găsesc soluții și să ajut timișorenii să treacă peste acest motiv dificil. Sper ca acest lucru să nu mai dureze prea mult și să găsim acea soluție, cu cei de la Timișoara, să deblocăm lucrurile de la Colterm, să trecem peste această criză a încălzirii. Din păcate, avem provizii de cărbune la Colterm care nu ne ajung decât pentru câteva zile, acest lucru nu spun că trebuia făcut din vară, dar trebuie să găsim acum soluția de avarie. Să reușim să-i convingem pe cei care furnizează aceste materiale să aștepte livrarea banilor, ei știu dificultatea financiară prin care primăria trece. Din păcate, insolvența nu e în măsură să crească încrederea nici a furnizorilor de cărbune, nici a celor de gaz că își pot recupera banii”, a declarat Nica în plenul CJT.

Comentarii

comentarii